Oare unde cauţi tu pacea?
Autor: Maria Luca
Album: Mai aproape de Tine...
Categorie: Trezire si veghere
Oare unde cauţi tu pacea
De te plângi că n-o găseşti?
În tumultu-acestei lumi
Sau în slăvile cereşti?

Pe unde paşii te-au purtat?
Pe care drum ai rătăcit
De te-au legat în lanţuri banii
Şi-au fost plăceri ce te-au robit?

Oare unde cauţi tu pacea
Suflet trist şi-nsingurat?
La acei ce în necazuri
Au fugit şi te-au uitat?

Nu ştii tu că sus în ceruri
Ai un Prieten...ai un Tată
Şi oricât ţi-ar fi de greu
Nu te lasă niciodată?

Azi e timpul să asculţi
Sfânt mesaj venit de sus...
Să asculţi cum îţi vorbeşte
Tot pământul de Isus!

Un ecou se-aude iarăşi
Dus de adieri departe...
E aceiaşi întrebare:
"Unde cauţi tu pacea, frate?"

Vulcan-11-08-2015
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/139847/oare-unde-cauti-tu-pacea