Ca salcia, mai plânsă decât ea,
Pe brațe leagăn jertfele de seară,
Isus Domnul meu îmi este-alăturea
Pe drumul de bice, spini și ocară.

Un ceas mai poposim într-o grădină,
Să plângem cu sudoare și cu sânge
Și-apoi urc crucea sus pe o colină,
Spre moartea-n care Viața va învinge.

Când mi-e prea greu, ridică El povara,
Adeseori pe brațul Lui mă duce
Și poartă El pe-obrazul Lui ocara,
Durerea mea, cu El este chiar dulce.

Curge blândețea râu, din ochii Lui,
Din glasu-I mă topește simfonia,
Pe-aripi de cântec nou, dealul îl sui,
În suflet mă inundă veșnicia.

Când Îl privesc, nici teascul nu mai doare
Și știu că mâna Lui desăvârșește
Și că m-apasă-n milă, spre-nălțare,
Că nimeni ca și El nu mă iubește.

Nu, nu vreau un pas să merg fără Cristos
Căci m-aș dezintegra, m-aș risipi,
El, nucleul meu, conturul luminos,
Mi-e biruința, în fiecare zi.

Acum când Îi aduc jertfa de seară,
De mulțumire, fără de cusur,
Cu lacrimi, când Iubirea mă-nfioară,
Stropesc altarul Vieții, împrejur.

Mă leagănă Iubirea Lui duioasă
Și mă scufund în dulcea-I mângâiere,
Pe brațul Lui mă va purta Acasă,
În Canaanul cu lapte și miere.

Amin!