A fost foarte plăcut să petrec 13 luni în Corithan, Tennessee. A fost plăcut să pot am o am o verandă mare cu o privelişte înspre un câmp cu fân pe care l-am văzut recoltat – sau oricum numiţi cuvântul care descrie acţiunea care se face cu fânul – de două ori, cum era strâns în baloţi rotunzi ieşind prin spatele acelui utilaj mic. A fost plăcut să fiu împreună cu verişori, unul din această direcţie, unul la un sfert de milă din cealaltă direcţie. A fost bine să fii cu Biserica lui Hristos, 60 de oameni la sfârşitul de săptămână, iubiţi şi talentaţi peste măsură, și este mult mai bine să fii înapoi închinându-te în banca aceea mică chiar acolo, duminica, şi iubind fiecare minut din aceasta. Şi dacă vă întrebați dacă nu mi-e ciudat să stau acolo şi nu aici – răspunsul este „nu”. „Ciudat” nu ar fi cuvântul potrivit. Este minunat! Iubesc ceea ce se întâmplă în această cameră în legătură cu Dumnezeul cel viu, duminica dimineaţa, aşa că oare cum ai putea să nu fii fericit în prezenţa Lui atunci când are o loc o închinare atât de deosebită. Iar apoi veţi cânta din nou în această seară – asta este – nu îmi pasă unde stau dacă acest lucru se întâmplă. Este atât de încântător! Şi îmi place să predau 16 studenţi la seminar exegeza textului grecesc al Filipeni la primul curs de ieri. Este pentru prima oară când am făcut acest lucru în 35 de ani. Să explorez cu o astfel de clasă şi sper că şi lor le-a plăcut la fel de mult ca şi mie pentru eu deja iubesc acest lucru. Şi iubesc faptul că sunt reprezentantul acestei şcoli aşa că pot să scutur un steguleţ oriunde mă duc şi să spun: “Aceasta este o şcoală extraordinară, haideţi alăturaţi-vă nouă şi haideţi să o facem să meargă pentru câteva sute de ani dacă Domnul Isus întârzie să vină.” Iubesc să lucrez cu normă întreagă pentru „Desiring God” (Dorindu-L pe Dumnezeu) care mă urmează la colegiul şi seminarul Betleem – aşa că viaţa mea este foarte plină. Eu am o slujbă cu normă întreagă chiar acum şi iubesc fiecare minut din ea. Iubesc faptul că sunt căsătorit cu Noel într-o casă mare şi goală. Nu am fost într-o situaţie ca aceasta de când ea avea 24 de ani – acum 42 de ani. Este extraordinar că toţi copii noştri sunt plecaţi! Uau! Deci puteţi să vă daţi seama dacă sunt fericit? Şi sper că nu mă veţi alunga, ci să mă lăsaţi ca în tăcere să fiu parte a acestei comunităţi de închinători, iar acest lucru este cât se poate de plăcut. Să ne rugăm!
Tatăl nostru care eşti în ceruri, noi, Betleem, Îl iubim pe Hristos, iubim să Îl cântăm pe Hristos, să ne rugăm lui Hristos, să îi învăţăm pe alţii despre Hristos, să Îl trăim pe Hristos – aşa că Te invit să vii Doamne Isuse... Tu ai spus: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Şi mă bazez pe acea promisiune acum că mă vei ajuta să fiu credincios Cuvântului Tău, să spun ceva ce va fi directiv pentru şcoala noastră, încurajator şi folositor tuturor de dragul Domnului Isus. Cer aceste lucruri în Numelui Lui! Amin.
Vreau să vorbesc despre implicaţiile educaţionale ale chemării – în Biblie – la a umbla într-un chip vrednic de Dumnezeu. Aşa că, dacă veţi citi blogul Desiring God s-ar putea să fi observat că la începutul acestei săptămâni era un articol pe care eu l-am scris numit: „Eşti tu vrednic de Domnul Isus?” Iar intenţia mea în acest mesaj este să iau acel articol şi să îl aplic acestei şcoli. În această direcţie ne îndreptăm. Să vă dau două motive pentru care am fost atras de subiectul „Eşti tu vrednic de Domnul Isus?” - în legătură cu această şcoală. Motivul numărul 1. Cu cât mă gândesc mai mult la implicaţiile a ceea ce înseamnă să fii vrednic de Dumnezeu, vrednic de Domnul, vrednic de Isus, vrednic de chemarea noastră, vrednic de Împărăţie – cu atât mai mult implicaţiile sunt tot mai evidente în legătură cu educaţia. Voi menţiona trei dintre acestea. Motivul numărul 2. Trăim într-o perioadă în care, cel puţin în mici grupuri de evanghelici, unde doctrina despre sfinţire este controversată şi întrebarea dacă justificarea prin credinţă fără faptele legii împiedică efortul moral de a fi o persoană pură şi sfântă sau eliberează putere să fii pur şi să urmezi puritatea morală creează confuzie în mintea multor oameni.
În spiritul vremurilor noastre, este potrivit să minimalizezi sau să evidenţiezi afirmaţii ca acestea: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.” „Dacă trăiţi după îndemnurile firii pământeşti veţi muri, dar dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului veţi trăi.” „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” „Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”
Trăim vremuri în care ar trebui să minimalizăm aceste afirmaţii ale Bibliei sau să le evidenţiem? Aceasta este controversa. Aşadar, sunt atras de acest subiect pentru că această problemă de a fi vrednic pentru Domnul, în primul rând, aduce o lumină asupra acestei controverse şi, în al doilea rând, are o sumedenie de implicaţii pentru modul în care trebuie să se desfăşoare educaţia în seminar şi în facultate. De asta facem acest lucru. Aşadar, iată încotro ne îndreptăm.
Numărul 1: Haideţi să punem învăţătura biblică pe masă pentru ca toţi să o vadă.
Numărul 2: Haideţi să vorbim despre înţelesul acesteia. O afirmaţie foarte frumoasă: „Fii vrednic de Isus” Dar oare ce înseamnă?
Şi numărul 3: Care sunt implicaţiile pentru această şcoală şi cum putem face acest lucru?
Nu veţi avea timp să căutaţi aceste pasaje, toate aceste texte sunt online, înregistrarea va fi disponibilă, ascultaţi cu toată puterea. Cartea Apocalipsa capitolul 3, versetul 4, Domnul Isus vorbeşte bisericii din Sardes şi El spune: „Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.” Şi asta nu înseamnă „vrednic” datorită neprihănirii imputate de către Domnul Isus printr-un act al justificării, înseamnă că ei „nu şi-au mânjit hainele”. Ei au fost vrednici de a umbla cu Isus.
În Matei 10: 37-38 Isus spune: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.” Aceasta este practic acelaşi lucru cu ceea ce a spus în Luca 14: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu” care înseamnă „a nu fi vrednic de Isus este egal cu a nu fi ucenicul Lui”.
Aceasta nu este un standard ţinut sus pentru a arăta că nimeni nu îl poate atinge. Aceasta este o cerinţă şi aşteptare directă din partea lui Isus: „Iubiţi-Mă pe Mine mai mult decât iubiţi pe oricine sau nu sunteţi ucenicii mei şi nu sunteţi vrednici de Mine.” Este cât se poate de clar. Isus nu vorbește vag, acestea nu sunt afirmaţii vagi, ambigue.
Apostolul Pavel preia acest limbaj al vredniciei şi îl amplifică mai mult decât oricare alt autor. Efeseni 4: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o.”
Filipeni 1: „purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos.”
Coloseni 1: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul.”
1 Tesaloniceni 2: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu.”
2 Tesaloniceni 1: „Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă. Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.”
Scopul acestor texte nu este acela de a ne spune că a fi vrednic de împărăţia lui Dumnezeu este imposibil pentru creştini locuiţi de Duhul Sfânt. Nu este scris pentru a şti că este imposibil şi să te ducă la cruce. Nu asta spun aceste texte. Este important să ştim acest lucru. Sunt afirmaţii directe ale modului în care arată creştinismul normal. A umbla într-un mod vrednic de chemarea pe care ai primit-o, vrednic de Împărăţie, vrednic de Tatăl tău, vrednic de Mântuitorul tău, acesta este creştinismul normal.
Acum douăzeci şi doi de ani l-am întrebat pe Tom Steller să scrie o postfaţă la cartea „Să se bucure popoarele”. Orice vrei tu Tom, doar scrie! Cred că era păstorul responsabil cu misiunea în acele zile şi avusese toate slujbele din această biserică! Au trecut aproape 34 de ani şi le-a avut pe toate! Şi dacă nu ştiam dacă o slujbă ar trebui să existe, i-o dădeam lui să vedem dacă funcţionează! Aşa l-am cooptat pe Sam Crabtree. Aveam nevoie de un păstor executiv pentru că Tom luase slujba de un an de zile şi a spus: „Funcţionează!” Aşa că l-am rugat să scrie asta – cei care cunoaşteţi cartea ştiţi ce text a folosit. El a folosit 3 Ioan 1:6 care spune: „Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu.” Şi a scris întreaga postfaţă făcând referire la ce înseamnă să trimiţi din Betleem, ce înseamnă să trimiţi misionari într-un chip vrednic de Dumnezeu şi apoi, foarte frumos, Tom a evidenţiat relaţia dintre valoarea numelui şi vrednicia celor ce-i trimit pe cei care merg de dragul Numelui Lui.
Iar lângă Domnul Isus, Pavel şi Ioan putem să îl adăugăm pe Ioan Botezătorul care a spus saducheilor şi fariseilor: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.”
Acestea sunt informaţiile biblice, aceasta este învăţătura biblică cu privire la „vrednicie”.
Întrebarea numărul 2: Ce înseamnă acest lucru? Ce înseamnă să fii vrednic de Domnul Isus? „Dacă îţi iubeşti mama sau tatăl mai mult decât pe Mine, nu eşti vrednic de Mine.” Ce înseamnă să fii vrednic de Domnul Isus? Ce înseamnă să umbli într-un chip vrednic de Dumnezeu, vrednic de Domnul, vrednic de Împărăţie, vrednic de chemare? Ce este această vrednicie pe care trebuie să o avem?
Ceea ce complică lucrurile, după cum ştiţi, este faptul că sunt alte pasaje din Sfânta Scriptură care scot în evidenţă nevrednicia noastră. Când centurionul I-a spus Domnului Isus: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu,” Isus a răspuns: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare.” I-au plăcut cuvintele acestui om, cu siguranţă. Aceasta este inima, profunzimea credinței. „Nu sunt vrednic să vii sub acoperişul meu” este un lucru bun pe care poţi să îl spui. Ei bine, asta complică lucrurile.
Zece capitole mai târziu în Evanghelia după Luca, Domnul Isus spune o întâmplare despre un rob care era la câmp şi, după ce şi-a terminat lucrul, a venit acasă şi, în loc să fie pus la masă, i se spune: „Găteşte-mi să mănânc, iar apoi poţi mânca şi tu”. Iar Domnul Isus a spus: „ Va rămâne stăpânul îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici.” Când aţi făcut toate lucrurile pe care vi le-am poruncit, să spuneţi totuşi: „Suntem nişte robi netrebnici!”
Iar Ioan Botezătorul a spus: „El este Acela care vine după mine... eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.” Aşadar, de aceasta există şcoala noastră. Încercaţi să vă daţi seama. Aceasta este ceea ce învăţăm bărbaţii şi femeile să facă. Eu cred că cheia acestui secret se găseşte în fraza pe care atât Pavel, cât şi Ioan Botezătorul o folosesc. Pavel în Fapte 26:20, iar Ioan Botezătorul în Matei 3:8 unde amândoi spun: „faceţi roade vrednice de pocăinţă” pentru că aceasta nu poate să însemne că fructul câştigă, merită sau primeşte pocăinţă. Pocăinţa este deja acolo purtând roadele faptelor care sunt vrednice de ea. Nici nu putem să concepem faptul că acest cuvânt ar putea însemna: „O, dacă tu eşti vrednic de... (spaţiu liber), câştigi... (spaţiu liber), meriţi... (spaţiu liber), ţi se datorează... (spaţiu liber). Acest lucru nu se poate! A fi vrednic de pocăinţă nu poate să însemne: „Eu port fructele pocăinţei şi, prin urmare, merit să le am.” Nu merge aşa! Fructele trebuiesc produse! Pomul este pocăinţa, iar fructele sunt faptele vrednice de acel pom! Nu înseamnă a merita, a i se datora, a câştiga... Vrednic de pocăinţă înseamnă că pocăinţa este atât de vrednică, atât de valoroasă! Pocăinţa are o asemenea valoare încât fructul pe care îl produce poartă aceeaşi valoare. Roade vrednice de pocăinţă înseamnă o relaţie potrivită, echivalentă între fruct şi pom. Valoarea pomului şi valoarea fructului sunt echivalente ca relaţie. Se potriveşte! Acesta este felul de fruct care se potriveşte cu acel fel de pom, iar dacă acel pom este extraordinar de valoros, cum ar trebui să fie acest fruct pentru a arata acest lucru?
Ce este pocăinţa? Pocăinţa înseamnă să te întorci la Dumnezeu ca valoare supremă, renunţând la orice altceva ca valoare supremă. Să mai spun o dată: Pocăinţa înseamnă o schimbare, o întoarcere a minţii şi a inimii înspre Dumnezeu considerându-L infinit mai valoros decât orice altceva. Nimeni nu îi poate face concurenţă lui Dumnezeu, în momentul în care te-ai pocăit! Pocăinţa înseamnă o schimbare a valorilor sufletului, înspre valoarea supremă a universului – Dumnezeul cel Atotputernic – şi îndepărtarea a orice altceva ca valoare ce îi face concurenţă. Ele îşi au locul lor, dar nu acolo! Iar pocăinţa este mişcarea sufletului înspre aceasta: schimbarea minţii sau a inimii. Acea întoarcere, acea întoarcere a minţii, acea schimbare şi acea pocăinţă este frumoasă, este lucrul pentru care oamenii au fost creaţi, este vrednică de Dumnezeu. Acea corespondenţă potrivită, adecvată, armonioasă cu Dumnezeu. Este potrivit ca mintea umană să se întoarcă de la orice ca valoare supremă înspre Dumnezeu ca valoare supremă. Un răspuns adecvat la valoarea infinită a lui Dumnezeu şi, prin urmare, această potrivire este vrednicia ei. Aceasta este ceea ce înseamnă vrednicia: un ecou potrivit a valorii lui Dumnezeu.
Aşadar, a fi vrednic de pocăinţă nu înseamnă să meriţi pocăinţa, ca şi cum ai putea să o câştigi sau să o meriţi, înseamnă un răspuns potrivit, adecvat, armonios la valoarea pocăinţei care este un răspuns potrivit la valoarea lui Dumnezeu. De aceea versiunea ESV traduce: „faceţi fapte în concordanţă cu pocăinţa.” Nici nu veţi găsi cuvântul vrednic în această traducere. A trebuit să o schimb, pentru că este acelaşi cuvânt peste tot. „În concordanţă cu” înseamnă că traducătorul a spus – şi are dreptate – a fi vrednic de pocăinţă, înseamnă a fi la pas cu ea, în ritm cu ea, a fi o reflecţie adecvată a valorii ei.
Când Nixon a demisionat în 1975, ce a vrut să spună când a afirmat că era nevrednic de preşedinţie? Ce a însemnat acest lucru? Sau altfel spus, ce însemna că nu era vrednic de funcţia lui? Acest lucru mi-a adus o lumină extraordinară cu privire la această problemă biblică. Pentru că am văzut, chiar în acel moment: „O, ce mod ciudat de a folosi limbajul! Şi în limba greacă şi în engleză, noi spunem: „El este vrednic de preşedinţie, nu când el are valoare mare, ci atunci când onorează marea valoare a poziţiei sale. Nu-i aşa? Acest mod de a folosi limbajul este ciudat: „Tu eşti vrednic de această poziţie atunci când te comporţi într-un asemenea mod încât să arăţi că funcţia este vrednică.” Funcţia este aceea care a are o valoare imensă. Tu eşti fie vrednic, fie nevrednic de ea prin comportamentul pe care îl demonstrezi. Acest lucru a fost foarte folositor pentru mine. El a eşuat. Ce nu a reuşit să facă? A eşuat în a vedea şi a simţi şi a îmbrăţişa valoarea superioară a poziţiei sale în comparaţie cu comportamentul său păcătos.
Acum, haideţi să aplicăm aceasta la cuvintele Domnului Isus şi să vedem dacă funcţionează. Domnul Isus a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. Iar implicaţia este: „O, El nu spune: „El nu Mă primeşte, nu Mă câştigă, Mă merită – lucruri de altfel adevărate, dar nu asta spune El.” Pentru că nu asta înseamnă afirmaţia respectivă în contextul ei. Când Domnul Isus spune că noi nu suntem vrednici de El dacă ne preţuim părinţii sau copiii sau pe noi înşine mai mult decât pe El! Noi nu suntem vrednici de El dacă ţinem la ceva mai mult decât la El. El vrea să spună că El este de o valoare infinită! La fel ca şi preşedinţia, mai presus de părinţi, de copii, mai presus de sine – El este de o valoare infinită şi este un răspuns adecvat la aceasta. Care? Preferă-L! Să-L vezi în acest fel! Savurează-L în acest fel! Îmbrăţişează-L în acest fel! Acesta este un răspuns potrivit, adecvat, armonios, vrednic! Aceasta atrage toată atenţia spre valoarea Lui, pe măsură ce noi Îl preţuim pe El, Îl îmbrăţişăm pe El, Îl iubim pe El mai mult decât orice. Aceasta înseamnă a fi vrednic de valoarea infinită. Aşadar, aceasta este cea mai importantă afirmaţie pe care o voi face, cred: „Preferinţa noastră pasionată pentru valoarea Domnului Isus este valoarea noastră.” Aceasta este propoziţia cheie în acest mesaj. Preferarea, îmbrăţişarea, preţuirea Domnului Isus ca valoros în mod suprem este valoarea mea. A fi vrednic de valoarea infinită este să o văd, să o savurez şi să o prefer ca vrednică în mod infinit.
De fapt, adăugaţi acest ingredient: „Un aspect al frumuseţii Domnului Isus, a valorii Domnului Isus este aceea că El este plin de har faţă de păcătoşi. De fapt, noi ar trebui să punem slava harului Său în vârful frumuseţii lucrurilor pe care le preţuim la El. Aşadar, cum eşti tu vrednic de un Mântuitor plin de har al păcătoşilor. A fi vrednic de un Mântuitor plin de har al păcătoşilor ar include în mod necesar mărturisirea nevredniciei tale. La fel ca şi centurionul, ca Ioan Botezătorul – tu devii vrednic de har, devii un beneficiar potrivit al harului, atunci când îţi vezi nevoia de har şi îmbrăţişezi valoarea infinită a Celui plin de har ca şi comoara ta supremă. Prin urmare, strâns legată de vrednicia ta este un sentiment profund de nevrednicie. Un beneficiar potrivit, adecvat, nimerit, corespunzător al unui Dumnezeu infinit în har ştie că are nevoie de har şi Îl îmbrăţişează ca fiind infinit mai valoros decât orice în lumea aceasta. Şi în felul acesta devine vrednic de Cel plin de har. Domnul Isus confirmă acest lucru, şi mă întreb dacă sunt pe calea cea bună, pe calea Lui?
Să vedem dacă următoarea întâmplare nu confirmă acest fapt. El a spus pilda celor poftiţi la nuntă. Vă aduceţi aminte? Evanghelia după Matei, capitolul 22: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă.” Veniţi, fără plată, meritaţi aceasta, veniţi, e gratis! „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi... fără bani şi fără plată!” Veniţi şi bucuraţi-vă de plăcerile supreme ale nunţii fiului meu! „Dar ei n-au vrut să vină.” De ce? Aceasta este una dintre cele mai supărătoare propoziţii din Biblie. „Au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.” Atunci stăpânul ospăţului a zis slujitorilor săi: „Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor, vom umple această casă. Mergeţi la orice fel de oameni de pe această planetă, mergeţi la săraci, mergeţi la ologi, mergeţi la orbi, mergeţi la cei neajutoraţi care nu vor spune că au alte lucruri mai bune de făcut decât ospăţul meu. Mergeţi şi aduceţi-i!” Dar înainte de a spune aceasta, ştiţi ce a spus? Iată ce a spus: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici.” Ce înseamnă lucrul acesta? Ei au preferat fermele lor mai mult decât valoarea şi vrednicia infinită a ospăţului cu Fiul lui Dumnezeu. Sunt milioane de oameni de felul acesta în America!
Aşadar, ce înseamnă să fii vrednic de ospăt? Să îţi doreşti ospăţul! Să vezi ospăţul ca mult mai valoros decât ferma, decât afacerea! Nu exact acest lucru îl spune Domnul Isus?
„Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” Iar aici spune: ”Dacă îţi iubeşti ferma sau afacerea mai mult decât pe Mine, nu eşti vrednic de Mine.” Cu alte cuvinte, „Eu te-am invitat la cele mai mari plăceri din Univers cu Fiul Meu, iar tu ai preferat să mă refuzi.” Aceasta este definiţia nevredniciei. A nu recunoaşte valoarea. „Eu sunt infinit de vrednic. A nu vedea, a nu dori, a nu prefera valoarea Mea este semnificaţia nevredniciei. Iar a o vedea, a o savura, a o dori, a o îmbrăţişa ca un păcătos disperat care iubeşte harul înseamnă a fi vrednic de ea.”
Principiul este acelaşi fie că vorbim despre ferme, afaceri, mamă sau tată, fiu sau fiică sau chiar viaţa ta. A fi vrednic de ospăţ, vrednic de Dumnezeu, vrednic de Domnul, vrednic de Împărăţie înseamnă a-L prefera pe El mai presus de orice.
Acum, dacă am avea timp să le luăm una câte una ce lumină ar străluci: vrednici de chemarea noastră, vrednici de Evanghelie, vrednici de Domnul, vrednici de Dumnezeu, vrednici de Împărăţie. Toate acestea sunt expresii folosite de apostolul Pavel. Am putea lua una câte una, să aplicăm aceste adevăruri în acest context şi ar exploda cu înţelesuri şi relevaţă. Dar nu avem acest timp, aşa că ne vom întoarce la implicaţiile acestui concept pentru educaţie.
Puntul 3. Numărul 1. Noi, ca facultate, trebuie să predăm, şi, prin implicaţie, toţi cei care au un anumit rol educativ – mamă, tată. Trebuie să predăm nu doar ce este, ci valoarea a ceea ce este. Nu este exact felul în care doream să spun acest lucru. Acesta a fost primul fel în care m-am gândit să mă exprim. Iată un mod mai bun de a-l spune. Trebuie nu doar să predăm ceea ce este, ci trebuie să predăm şi să inspirăm o afecţiune potrivită pentru valoarea a ceea ce este. Trebuie să învăţăm ce este realitatea – văzută pentru ceea ce este – şi trebuie să predăm şi să trezim sentimente pentru valoarea a ceea ce este. Ură pentru ceea ce este urât, dragoste pentru ceea ce este glorios.
De ce? Pentru că nu poţi fi vrednic de un Dumnezeu care le-a creat sau de o chemare a cărei valoare nu o cunoşti. Nu poţi cunoaşte valoarea lui Dumnezeu, valoarea Împărăţiei, valoarea chemării tale, nu poţi să umbli într-un chip vrednic de ea, pentru că a umbla vrednic de ea înseamnă să o respecţi, să o preţuieşti, să o consideri valoarea supremă. Dar nu poţi să o vezi, dacă nu ţi-a fost arătată. A umbla într-un chip vrednic înseamnă o viaţă adecvată din punct de vedere intelectual, emoţional şi comportamental cu valoarea lui Dumnezeu, cu valoarea Împărăţiei, cu valoarea chemării tale. Este ceea ce trăieşti. Nu poţi umbla într-un chip vrednic de un Dumnezeu pe care nu Îl cunoşti şi nu Îl simţi ca fiind infinit de valoros. Nu poţi să umbli vrednic de Împărăţia Lui dacă nu cunoşti şi simţi valoarea Împărăţiei Lui. Nu poţi să umbli vrednic de chemarea ta dacă nu cunoşti şi simţi valoarea chemării tale. Prin urmare, nu ne putem atinge scopurile ca profesori pentru studenţii noştri dacă nu predăm ceea ce este şi valoarea a ceea ce este. Isus a spus: „Învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” El nu a spus: „Învăţaţi-i să cunoască tot ce v-am poruncit.” Să păzească, să împlinească, să facă. Învăţaţi-i să facă, învăţaţi-i să împlinească, învăţaţi-i să păzească. Una dintre acele porunci este: „Iubiţi-Mă pe Mine mai mult decât pe copii voştri.” Cum îi înveţi pe oameni să facă acest lucru? Arătându-le valoarea Lui supremă.
Implicaţia numărul 2. Prin urmare, cele mai înalte obiective educaţionale sunt imposibil de realizat de către fiinţele umane fără intervenţia puterii divine. Aşadar, ar trebui să cerem în mod regulat acea putere prin rugăciune, ca şi comunitate educaţională. Punctul central de aici este rugăciunea. Rugăciune disperată ca Dumnezeu să facă imposibilul. Pentru că tu nu poţi să îi faci pe studenţii să tăi să aprecieze valoarea Împărăţiei, valoarea lui Dumnezeu, valoarea chemării lor mai presus de viaţa lor şi de copii lor. Nu poţi face acest lucru. Doar Dumnezeu poate să facă aceasta.
Vă aduceţi aminte de tânărul bogat când el a plecat, preferând banii în locul Domnului Isus? Domnul Isus a spus: „Este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât ca un om să Îl prefere pe Dumnezeu mai mult decât bogăţia”. Aceasta este parafrazarea mea. Este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât ca un om să îl preţuiască pe Dumnezeu mai mult decât un milion de dolari. Iar ucenicii Lui au spus: „Atunci cine poate fi mântuit?” Domnul Isus nu a făcut lucrurile mai uşoare. El a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” Toate lucrurile sunt posibile cu Dumnezeu. Este posibil ca un om să Îl iubească pe Dumnezeu mai mult decât banii, dacă Dumnezeu face acest lucru. Este posibil să Îl vezi mai bun decât un miliard de dolari. Să simţi o satisfacţie şi o dorinţă extraordinară în El pentru totdeauna, când ţi s-ar oferi întreaga lume. Este posibil. Dar doar pentru că este o minune pe care o face Dumnezeu; care înseamnă că dacă acesta este unul din scopurile noastre la Colegiul şi Seminarul Betleem, care este într-adevăr, noi nu putem să facem acest lucru.
Aşa că atunci când am primit e-mailul lui Tom ieri, că ne vom întâlni azi la orele 12:45 să ne rugăm pentru studenţii noştri, ştiam unde voi fi. Am 16 studenţi. Nu îi cunosc încă bine. Unii dintre ei sunt aici, nu ştiu unde sunt din punct de vedere spiritual, dar ştiu cu ce se vor confrunta în următorii 50 de ani şi ştiu că dacă nu-L preţuiesc pe Dumnezeu, pe Domnul Isus, Împărăţia şi chemarea lor mai mult decât pe soţiile lor, copiii lor şi sănătatea lor, nu vor reuşi pentru că vor fi nevrednici de Dumnezeu. Prin urmare, scopurile mele pentru ei sunt imposibile. Aceasta înseamnă că voi ţine la valoarea supremă a Domnului Isus şi mă voi ruga ca un nebun ca Dumnezeu să facă ceea ce eu nu pot face.
Numărul 3, în încheiere. Din moment ce a umbla într-un chip vrednic de Dumnezeu, vrednic de Împărăţie, vrednic de chemarea noastră înseamnă a vedea, a ne bucura, a arăta, a îmbrăţişa, a prefera valoarea supremă a lui Dumnezeu, a Împărăţiei şi a chemării noastre. Această comunitate educaţională ar trebui să fie o comunitate a închinării, o comunitate a închinării în unitate. De ce? Esenţa închinării este o preferinţă pasionată pentru valoarea lui Dumnezeu mai presus de orice lucru. Să repet. Esenţa, nu actul, esenţa închinării este o preferinţă pasionată pentru Dumnezeu mai presus de orice lucru. Iar actul închinării sunt diferitele lucruri pe care le facem pentru a ne exprima acea preferinţă. Prin urmare, dacă scopul nostru primordial este ca noi să fim oameni vrednici de Domnul, iar esenţa vredniciei de Domnul este să vezi, să te bucuri şi să preferi valoarea Lui, doar atunci vom fi închinători.
Ultima propoziţie. Fie ca Dumnezeu să folosească Colegiul Betleem ca să inspire şi să înveţe studenţi despre valoarea supremă a lui Dumnezeu, valoarea supremă a Împărăţiei Lui, valoarea supremă a chemării Lui, în aşa fel încât prin noi toţi mii şi mii de oameni, invers proporţional cu mărimea Colegiului Betleem, să umble într-un chip vrednic de Domnul.
Să ne rugăm. O, Tată, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău cel sfânt. Unde am fi în a începe să înţelegem ce este viaţa, dacă Tu nu ne-ai fi vorbit în această Carte. Aşadar, Îţi mulţumim pentru ea. Apoi Îţi mulţumim că eşti un Dumnezeu plin de har pentru păcătoşi. Îţi mulţumim pentru că L-ai trimis pe Domnul Isus în această lume şi că ne-ai arătat prin umanitatea Lui cea mai frumoasă şi glorioasă valoare din Univers, cu alte cuvinte, pe Tine Însuţi. Şi Îţi mulţumim pentru Duhul Tău cel Sfânt care a revigorat sufletele noastre moarte şi oarbe în aşa fel încât să vedem şi să ne bucurăm şi să Te preferăm pe Tine mai mult decât orice. Fă ca mii şi mii de oameni să te prefere pe Tine şi, astfel, să fie vrednici de Tine datorită existenţei acestei şcoli. Mă rog aceste lucruri în Numele Domnului Isus. Amin.
Îl voi invita pe Rick Segal, vicepreşedinte cu promovarea aici şi aş vrea să-l ascultaţi. Nu am nici o idee ce va spune, exceptând faptul că ştiu care este slujba noastră şi aş vrea să subliniez ceea ce vei spune înainte de a auzi pentru că iubesc această şcoală. Sper că Dumnezeu îmi va da 10 ani buni de predare şi reprezentare şi, apoi, încă un secol sau două în care să se continue această lucrare.