Democraţia-dictatura majorităţii sau a minorităţii?
Autor: Dan Bercian
Album: Lumea in care traim
Categorie: Diverse

Democraţia-dictatura majorităţii sau a minorităţii?

 

Deja cunoaştem că irlandezii au spus „da” căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. 63,3% dintre cei ce au participat la referendum au fost de acord cu legalizarea acestor căsătorii iar 37,7% au fost împotrivă. Se aştepta un scor mai strâns, având în vedere că Irlanda este considerată (a fost cel puţin până acum) o ţară conservatoare, cu o puternică influenţă a Bisericii Catolice, dar previziunile nu s-au împlinit. Democraţia a biruit şi, într-un filmuleţ postat pe Internet, am văzut multe strigăte de bucurie, ca şi cum Irlanda ar fi câştigat cea mai importantă victorie din istoria ei. Se spune că tinerii s-au mobilizat aşa cum nu au mai făcut-o până acum şi au tranşat votul în favoarea minorităţilor sexuale. Cei mulţi au dat dreptate celor puţini, arătând că sunt toleranţi.

Este deja o practică obişnuită în a tranşa unele aspecte ce ţin de viaţa socială prin referendum. Aruncăm problema în spaţiul public, discutăm o vreme despre aceasta şi apoi chemăm oamenii la urne să hotărască. Majoritatea alege iar minoritatea trebuie să se supună. Totul pare cinstit şi logic şi cine ar mai îndrăzni să spună „nu” la ceea ce majoritatea a spus „da”? Dar oare chiar majoritatea a hotărât sau a hotărât, totuşi, o minoritate?

Spuneam că apare o problemă în spaţiul public. Cine lansează această problemă? Evident că cineva care are interes. Dar ca să o poată lansa are nevoie şi de susţinere. Încercaţi fiecare dintre voi să creaţi o dezbatere pe o anumită temă pe care o consideraţi importantă şi foarte importantă. Veţi reuşi? Cu siguranţă că nu pentru că aveţi nevoie de susţinere iar aceasta vă va fi refuzată. Pe nimeni nu interesează dacă aveţi dreptate sau nu. Veţi fi ignoraţi. A apărea o ştire undeva în presă nu înseamnă şi susţinere. Susţinere înseamnă când se fac eforturi constante şi insistente în a promova un anumit aspect şi temă.

Cineva a hotărât că problema homosexualităţii este importantă. Dar nimeni nu era interesat de aceasta pentru că statisticile spun că numai un procent infim din întreaga populaţie suferă de această boală (undeva sub 3% din populaţie). Şi deoarece interesul nu exista trebuia creat acest interes. Şi cine o putea face? Mijloacele de informare în masă: televiziunea, Internetul, filmele, cărţile, etc. Dar ale cui sunt acestea? Nu ale unei minorităţi? Evident că da.

După ce ideea apare în spaţiul public, cu sprijinul unei minorităţi, ea trebuie susţinută şi promovată, în aşa fel încât percepţia majorităţii care a fost împotriva acestei noi gândiri şi abordări, să fie schimbată. Şi cine să sprijine acest demers care nu este nici uşor şi nici ieftin şi care poate fi de lungă durată? Evident că aceeaşi minoritate care deţine mijloacele necesare pentru a o face. Prin urmare o minoritate hotărăşte ce este bine şi ce nu şi apoi, cu insistenţă, promovează această idee şi o susţine folosind cele mai subtile căi pentru a o prezenta favorabil felului lor de gândire. Încet, încet, percepţia majorităţii începe să se schimbe şi urmează referendumul.

Un vechi dicton latin spune: „Vox populi, Vox Dei”, adică „vocea poporului, vocea lui Dumnezeu”. Şi aceasta este o definiţie a democraţiei. Ce nu ştim cei mai mulţi dintre noi este că noi nu alegem liber şi nu hotărâm după capul nostru, chiar dacă aşa suntem lăsaţi să credem. O minoritate hotărăşte în locul nostru iar noi suntem condiţionaţi să acceptăm un mod de gândire care nu ne aparţine, deşi credem că este al nostru şi uneori îl apărăm cu multă determinare şi entuziasm, ca să nu zic chiar furie. Aşa a hotărât şi Irlanda şi, probabil, că aşa vom hotărâ şi noi, dacă Dumnezeu nu va avea milă de noi.

De ce tinerii sunt mai receptivi la aceste schimbări dramatice? Pentru că ei sunt mai expuşi mijloacelor prin care pot fi influenţaţi, sunt mai mult timp sub influenţa acestor mijloace. Nu pentru că sunt mai inteligenţi, nici vorbă de aşa ceva. O minte o poţi configura mai bine cu cât este mai tânără, ca să spun aşa, mai maleabilă. Nu este de mirare că presiunea se duce azi chiar asupra copiilor de grădiniţă şi se caută ca părinţii să aibă o influenţă cât mai redusă asupra lor. Vorbesc despre părinţii care încă mai gândesc după un tipar vechi. Vechi dar sănătos şi bun.

Aşa că nu majoritatea a hotărât nici în Irlanda iar referendumul s-a făcut pentru că se ştia care vor fi rezultatele. Irlanda este prima ţară care tranşează această problemă prin referendum. Toate celelalte ţări care deja au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex au făcut-o prin hotărâri luate în forurile legislative ale ţărilor respective; marea majoritate nu era pregătită şi puteau apărea surprize. Este mai uşor să influenţezi câteva sute de parlamentari decât o ţară întreagă, dar ce lovitură de imagine azi în Irlanda şi ce succes pentru susţinătorii acestei idei!

Se dovedeşte că democraţia nu este astăzi decât o formă foarte rafinată de dictatură. Câţiva îi influenţează pe cei mulţi iar cei ce sunt de altă părere trebuie să tacă sau să suporte rigorile noilor legi. Până la urmă aşa cum în comunism nu aveai voie să vorbeşti împotriva sau pentru anumite cauze sau convingeri tot aşa va fi acum în dictatura democraţiei.

Se spune că tinerii sunt un factor de progres. Da, dar nu în aceste condiţii în care alţii gândesc pentru ei. Rezultatele hotărârilor lor le vor culege ceva mai târziu şi, probabil, mulţi vor plânge cu amar.

Se ştie, şi de aceea au ei o ură atât de mare faţă de creştini, că creştinii sunt cei ce se împotrivesc noilor reglementări şi reguli în ceea ce priveşte relaţiile homosexuale. De unde au creştinii altfel de convingeri? Din ceea ce spune Dumnezeu prin Sfintele Scripturi. Pentru creştini Cuvântul lui Dumnezeu este normă şi nimic nu poate fi mai important decât acest Cuvânt. Problema este că tot mai puţini creştini citesc cu seriozitate acest Cuvânt, tot mai puţini iau aminte la el, tot mai puţini meditează asupra lui şi tot mai puţini se lasă călăuziţi de el. Scripturile au ajuns să fie neglijate sau văzute prin ochelarii puşi de anumite grupări religioase, astfel că tot mai uşor se infiltrează în biserică idei care intră în contradicţie cu Scripturile şi care, pe fondul unor învăţături greşite despre dragoste şi toleranţă, deschid uşa pentru lucruri care nu au ce căuta în Biserica lui Hristos.

În felul acesta s-a ajuns ca în multe adunări aspectele ce ţin de credinţă, problemele ce apar, se rezolvă la fel ca în lume, în democraţie. Şi aici, prin intermediul mass-media, se vehiculează idei noi, moduri noi de a te raporta la credinţă, la Dumnezeu. Dacă în lume a te opune relaţiilor homosexuale, şi numai a vorbi împotriva lor fără să ai nici un fel de altă atitudine, a ajuns să fie incriminat şi pedepsit de legi şi de opinia publică, cel „vinovat” fiind etichetat, în cel mai bun caz, ca retrogad şi îngust, în biserică lucrurile stau la fel. Cei ce nu acceptă noul, introdus cu subtilitate şi cu insistenţă de televiziunile creştine, Internet, cărţi, etc., ajung să fie ridiculizaţi şi numiţi ca încuiaţi şi înapoiaţi, chiar ca unii care se împotrivesc progresului şi lucrării sfinte.

În acest fel lumea a intrat în biserică şi se simte foarte bine. La început a fost tolerată, azi am botezat-o şi cântă împreună cu noi, predică împreună cu noi, merge în tabere şi la conferinţe împreună cu noi, se căsătoreşte cu noi sau trăieşte în curvie cu noi. Nu s-a întâmplat totul dintr-o dată. Cândva eram mult mai simţitori şi mai sensibili la pericol. Azi am ajuns fără reacţie, docili şi toleranţi, spunând că suntem plini de dragoste. Schimbarea a venit treptat. Cineva a insistat şi a avut şi mijloacele potrivite pentru a face schimbarea. În urmă cu puţină vreme am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele pe un om apreciat ca foarte important în spaţiul evanghelic din România, spunând, la un post de televiziune creştin, că s-a tot gândit cum să facă ca să poată ajunge prin cât mai multe biserici din România pentru a-şi transmite învăţătura. Dar a ajuns la concluzia că este suficient să vorbească la postul de televiziune şi toată România va avea învăţătura lui. Avea perfectă dreptate.

În acest fel în bisericile în care Duhul Sfânt a luat cândva decizii şi nu ne interesa de majoritate azi, la referendum, deciziile le iau oamenii care au fost configuraţi în timp şi care au primit convingeri noi şi atitudini care altădată nici măcar nu se puteau lua în discuţie, nici măcar imagina. De fapt în multe aspecte şi aici hotărăsc tinerii. Dacă mai vrem să vină la biserică atunci să le dăm voie să facă ce vor ei. Zilele acestea discutam cu două persoane, trecute de 50 de ani, din Cluj, care s-au întors la credinţă de vreo doi ani. Îmi spuneau că nu pot înţelege şi nu se pot bucura de felul în care se cântă în biserica din care fac parte, ai zice o biserică destul de conservatoare. Imitaţia muzicii din lume, accentul pus pe instrumentaţie şi gălăgie, lipsa substanţei în textele care se agaţă pe linia melodică, pur şi simplu le creează o stare de discomfort. Au vorbit şi cu păstorul şi răspunsul lui a fost că dacă intervine tinerii se supără şi nu mai vin la biserică. A uitat că Domnul l-a pus păzitor la turmă şi că nu este chemat să facă pe placul oamenilor. Tehnici omeneşti şi metode noi de creştere a bisericii care vin din inteligenţa omenească (ca să nu spun drăcească) au ajuns să primeze înaintea căilor vechi şi bine bătătorite pe care au mers sfinţii Domnului vreme de 2000 de ani. Vremea în care se spunea în biserici „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă” a cam apus. Acum doar folosim expresia căutând să ne legitimăm felul nostru firesc de a gândi şi de a trăi.

Niciodată, atunci când a condus majoritatea, lucrurile nu au mers spre bine. Nici în lume şi nici în Biserică; pentru că cei mulţi, şi în lume dar şi în biserici, merg pe calea lată, calea toleranţei şi a firescului.

Primul caz de influenţare a opiniei publice, o influenţare puternică de 100%, s-a produs în Eden. Trăiau atunci pe pământ doar doi oameni şi erau numai două variante. Amândoi au fost corupţi şi au ales greşit. Satan, cu abilitate, poate nu chiar cu atât de multă abilitate ca astăzi, dar destul ca să se facă crezut, a prezentat lucrurile în aşa fel încât Dumnezeu să fie perceput ca Unul care avea gânduri ascunse şi care nu merita să fie ascultat. Populaţia de atunci a organizat un referendum şi a decis: „Satan are dreptate!” Li se părea că aleg bine...

De aceea nu mă interesează ce decretează majoritatea nici în lume şi nici în biserici, dacă decretul lor intră în contradicţie cu Dumnezeu. Am şi avem Scripturile Sfinte şi căile vechi care încă nu sunt pline de buruieni, se mai poate merge pe ele, chiar dacă este mai greu. Dacă tot trebuie să mă las influenţat de cineva, pentru că aşa sunt şi am o nevoie în acest sens, de ce să mă las influenţat de o minoritate ocultă (care se legitimează prin majoritate) şi să nu mă las influenţat de Dumnezeu?

Iată câteva citate despre democraţie care pot spune mult mai mult decât am spus eu până acum:

Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite, autor al Declaraţiei de Independenţă: „Democraţia nu este altceva decât puterea mulţimii prin care 51% din populaţie poate lua dreptul la ceilalţi 49%”. Altcineva, mai aproape de noi, spunea: „Democraţia este dreptul de a ne alege propriii noştri dictatori”. Karl Kraus, scriitor: „Democraţia înseamnă oportunitatea să fii sclavul fiecăruia”. Şi închei cu ceea ce afirma Martin Luther, un adevăr de care avem mare nevoie în aceste zile de democraţie: „Eu şi cu Dumnezeu formăm majoritatea”.

 

 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/137229/democratia-dictatura-majoritatii-sau-a-minoritatii