Pâinea
Autor: George Petre
Album: Luminita
Categorie: Cină
Pâinea

Toți aleargă după pâine,
Zi de zi și azi și mâine,
Și poimâine și mereu!
Pâinea-i de la Dumnezeu!

Poate crezi că e hazliu,
Dar toți pământenii știu
Că, de n-ai pâine pe masă,
N-ai nici bucurie-n casă!

Dacă treci pe la cuptor,
Ca un simplu trecător,
Și miroase-a pâine coaptă,
Tot îți zici așa în șoaptă:

„Orice-aș mânca pe lume,
Nu se compară c-o pâine
Rumeniță în cuptor,
Ea le place tuturor!”

Dar prin prisma de creștin
Și în înțeles divin,
Pâinea descrisă frumos
Este Domnul Isus Hristos!

Poate crezi că ai de toate,
Nimic nu-ți lipsește, frate,
Dar de nu-L ai pe Isus,
Pâinea venită de sus,

N-ai în viață bucurie,
Așa cum Scriptura scrie.
Viața fără de Hristos
Nu-i trăită cu folos!

Domnul este Pâinea vie,
Menită ca să ne fie
Hrana cea duhovnicească,
Bună ca mana cerească!

Nimănui să nu-i lipsească
Pâinea cea duhovnicească.
Hrana zilnică să fie
Și aici, și-n veșnicie!


May-24-2015 – Atlanta




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/137081/painea