Lasă-I Lui povara grea!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

Într-o zi când drumul vieţii
Va părea că e prea greu
Vei privi cu dor spre ceruri,
Vei căuta pe Dumnezeu...

Atunci tot ce-ai strâns aici
Îşi va pierde din valoare
Căci vei preţui Iubirea
Ce ţi-a dat în dar iertare...

Dragul meu...când drumul vieţii
Va fi searbăd şi pustiu
Cheamă-L să îţi fie-alături
Pe Isus Cel veşnic viu...

Mâna Lui te va conduce
Peste munţi înalţi şi văi
Şi-ţi va fi mereu alături
Sprijinindu-ţi paşii tăi...

Lasă-I Lui povara grea...
Spune-I dorul ce te-apasă...
Pune-ţi inima la cruce
Şi-ai să fii a Lui mireasă!

Vulcan-20-04-2015
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/136645/lasa-i-lui-povara-grea