Vreau pace pentru România!
Autor: Mihaita Sarmasan Olasutean
Album: Isus, Pastorul meu
Categorie: Slujire
Vreau pace pentru România,
Vreau pace pentru țara mea,
Ca să nu piară omenia,
Vreau bunăstare pentru ea.

Vreau oamenii s-o ducă bine,
Să aibă tot ce își doresc,
Să creadă, Doamne, doar în Tine,
Cum știu că-i neamul românesc.

Să fim creștini și iubitori,
Ca și străbunii ce-au plecat,
De pace să fim doritori,
Să prețuim ce-am căpătat.

Dă, Doamne, pace-n țara mea,
Îndură-Te de omenire!
Să nu se abată peste ea
Necazuri și nenorocire.

Îndură-Te de copilași,
Tu i-ai creat ca să trăiască.
Sunt puri, curați, sunt îngerași,
Ei s-au născut să Te slăvească.

Vrem pace pentru România,
Căci ne dorim ca să trăim.
Primește, Doamne Sfânt, solia
Și lasă-ne să Te slujim.

30.04. 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/136480/vreau-pace-pentru-romania