Peste munti        
        
            Autor: Dinu Ciolte
            Album: Diverse
            Categorie: Diverse
        
        Peste munți
Peste munți și peste văi 
Astăzi e vestit cuvântul,
Peste tot, la buni și răi 
La creștini și la atei
E dus precum vântul.
Azi întreaga omenire
Are parte de cuvânt, 
Dar se duce-n rătăcire 
Merg spre moarte în neștire 
Sfidând pe cel Sfânt.
Evanghelizări și predici
Se-aud astăzi peste tot,
Dar vrăjmașul pune piedici
Mulți sunt apăsați de clerici
Să se-ntoarcă ei nu pot.
Alții, din ranguri și averi
Aici si-au făcut un rai,
Dar se duc spre nicăieri 
Înspre chin si-nspre dureri
Chiar cu mare alai.
Mulți nesocotesc cuvântul 
Care-i drept și sfânt în veci,
Dar si-au călcat legământul 
Si-n dreptatea lui Preasfăntul
Ii va condamna pe veci.
Dar mai sunt și oameni care
Au ochii ațintiți spre cer,
Ce cu trudă și sudoare
Merg în sus pe sfânta cale
Nedorind comori ce pier.
Pune Doamne-n noi dorința 
S-ajungem în ceruri sus,
Sa nu lepadăm credința 
S-avem în noi năzuința
De-a fi veșnic cu Isus.
Dinu Ciolte 
29-04-2015        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/136472/peste-munti