să fie-n toate
Autor: catalin ionita
Album: fara album
Categorie: Diverse
Să fie-n toate ochiul meu
Un ochi de caldă ațintire
Nu ochi de lup sau ochi de leu
Nici ochi de şarpe sau de zmeu
Ci ochi de fiu de Dumnezeu
Într-o frumoasă oglindire

Să fie-n toate limba mea
Ca un balsam de mângâiere
Nu cu venin amar in ea
Nici viclenie,ură grea
Ci-n toate stâmpărând setea
Celui ce rabdă în tăcere

Să fie-n toate al meu pas
Călcând de-a drept pe-a Sa cărare
Neabătut şi ceas de ceas
Urcând spre veşnicul popas
Pe calea Lui ce mi-a rămas
Cea mai statornică umblare

Să fie-n toate al meu gând
Umplut de gândul veşniciei
S-aud din el ecou vibrând
'Nălțat spre astre palpitând
La Cel ce zice "vin curând "
Să părăsesc marea pustiei

Să fie-n toate a mea mână
Unealtă bună-n via Sa
Slujind cu drag pentru cunună
Pentru sărmani sau vreo bătrână
Împrăştiind sămânța bună
Supusă lui Isus aş vrea

Să fie-n toate orişicare
Din câte mădulare am
Pentru Isus folositoare
Şi piste pentru decolare
La cea mai sigură salvare
Înspre cerescul Canaan
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/135474/sa-fie-n-toate