Hai, vino să îngenunchem!
Autor: Maria Luca
Album: Mai aproape de Tine...
Categorie: Trezire si veghere
Dacă în ziua ce-a trecut
Ai fost un pom uscat, pustiu
Şi n-ai rodit prin fapte bune
Şi n-ai iubit în clocot viu...
Dacă prea multe-ngrijorări
Seninul zilei ţi-a răpit
Şi ai uitat că poţi cânta
Să fii în toate fericit...

Dacă în ziua ce-a trecut
Ai alergat după himere
Şi nu te-ai aplecat în rugă
Să ceri credinţă şi putere...
Dacă o clipă, doar o clipă
Nu te-ai oprit din drumul tău
Să poţi privi la măreţia
Ce a creat-o Dumnezeu...

O, frate drag cum poţi privi
Spre-o altă zi cu fruntea sus
Când ştii că prin purtarea ta
Ai întristat iar pe Isus?
Hai...vino să îngenunchem
Să cerem milă şi-ndurare
Iar Dumnezeu din cerul Său
Va da prin har eliberare!

Vulcan-25-02-2015
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/135002/hai-vino-sa-ingenunchem