Rondelul reînvierii Naturii
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondelul reînvierii Naturii

Sub razele calde de soare -
Când aburii ies din pământ,
E timp viaţa să-şi ia avânt
În firul verde-n dezvoltare.

O reînviere-n freamăt mare
Se-observă-n adieri de vânt,
Sub razele calde de soare -
Când aburii ies din pământ.

Natura intră,-n sărbătoare
Căci viaţa ei începe-n cânt,
Şi peste tot un farmec sfânt
Şi-nalţă dulcea-nmiresmare
Sub razele calde se soare -

Când aburii ies din pământ.

Flavius Laurian Duverna
01 martie 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/134448/rondelul-reinvierii-naturii