Isus la toţi ne vrea doar bine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Lacrimi de argint
Categorie: Copii
Isus la toţi ne vrea doar bine!


Aşa mic cum mă găsesc
Eu mă duc la adunare
Iar atuncea când greşesc
Îi cer Domnului iertare

Nu mă ruşinez nicicând
Când greşesc, eu recunosc
Pe Isus Îl am în gând
Căci alt Domn, eu nu cunosc

Mama multe mi-a vorbit
De Isus când prunc era
Din Biblie mi-a citit
De Împărăţia Sa

De-ale Lui fapte minunate
Care lumea a uimit
Toate sunt adevărate
El, pe oameni I-a iubit

Şi eu vreau să Îl slujesc
Chiar dacă-s un copilaş
Totul Îi mărturisesc
Nu mi-e teamă, am curaj

Ştiu că Isus l-a iertat
Chiar pe hoţul de la cruce
Când smerit, el s-a rugat
La ceruri să poată ajunge

Şi alți oameni a iertat
Care multe au greşit
De toţi Isus s-a îndurat
I-a salvat, căci i-a iubit

Mă iubeşte şi pe mine
Ştiu de mult, am înţeles,
Isus la toți ne vrea bine
Pentru asta, ne-a ales.

Amin

Câmpia Turzii, 25 ianuarie 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/134073/isus-la-toti-ne-vrea-doar-bine