Rãmȃi, Isuse, în casa cea nouã
scãldatã în Soare și-n slava Luminii,
în casa cu pace și scarã de rouã
și ușa deschisã în pragul grãdinii!

Rãmȃi, Isuse, cãci noaptea e lungã
și lumea e rece, și calea e grea;
Tu-mi dai bucurie, Tu-mi dai alinare:
rãmȃi, Isuse, în inima mea!

Rãmȃi, Isuse, cȃnd sufletul plȃnge,
cȃnd trupul așteaptã privirea-Ţi divinã;
te chem ca Maria în zorii-nvierii,
cu duhul iubirii și fața seninã!

Cãrarea e asprã și floarea vieții
își scuturã timpul în ghemul trãirii;
mai sus de-așteptare, pe Stȃnca Luminii
doar Tu-mi știi chemarea și arderea firii!

Chiar dacã sunt astãzi albit de mirare
te chem cu speranțã, din lumea de-amar;
privește-mã, Doamne, pe sfȃnta cãrare:
o stea cãlãtoare cu lacrimi de jar!

Cuvintele mele sunt cȃntece arse
în focul chemãrii, în apele vii;
dar, toate-ale mele cuvinte rãmase
te cheamã, Isuse: nu vrei sã rãmȃi?

Rãmȃi, Isuse, în casã, la cinã,
Rãmȃi pentru mine, în dragostea Ta!
Mã-nchin și aștept, plecat în țãrȃnã:
Rãmȃi, Isuse, te rog, nu pleca!


Florești, Cluj