...un suflu,
un abur cu chipul de om,
în cuprinsul etern, un minuscul atom,
urzit cu migalã din pãmȃntul primar
asemeni Iubirii: cu suflet și har!

Un fir mic de iarbã, firav, trecãtor,
un sunet,
o boare de vȃnt schimbãtor,
o stea cãlãtoare,
un zȃmbet,
un nor;

un cȃntec în noapte,
o floare de jar,
un dor,
o scȃnteie, cu dulce și-amar;

o razã-argintie, pe-albastre cȃmpii,
o lacrimã vie în zorii tȃrzii;

picur de cer,
roua-nnoirii,
luminã-n durere,
cȃntarea Iubirii!

Un strop de iubire în firea cenușã,
O nouã zidire pe-a Cerului Ușã;

cãlãtorul trecut,
trecãtorul stingher,
de la marginea lumii pȃn’ la margini de cer,

condamnat în Grãdinã,
mȃntuit cu durere,
prin Iubirea Luminii,
prin a Cerului vrere!

Și supus veșniciei, în vecie sã fiu,
prin Lumina Iubirii,
un “Adam” veșnic viu!


Roma