De vom înţelege cântecul Iubirii
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Soli Deo Gloria!
Categorie: Zidire spirituala
De vom înţelege cântecul Iubirii

De vom înţelege cântecul Iubirii
Izvorât din Domnul Dumnezeu
În culori diamantine-n curcubeu,
Vom pricepe scopul răstignirii
Sus la Golgota, în actul Jertfirii -
C-a ajuns grandoarea-n apogeu.

Şi vom auzi, prin cântecul Iubirii
Dragostea cea scumpă şi curată
Cum cu spini a fost încoronată,
Spre Calvaru-n sânge-al umilirii
Pentru-altarul crucii şi-njosirii,
Mântuirea pentru-a fi asigurată.

De vom înţelege cântecul Iubirii
Ce-n Hristos Mesia s-a decoperit
Pentru că Dumnezeu ne-a iubit -
Pân-la sacrificiu în actul Jertfirii,
Se va şti, că-n El Mielul izbăvirii
Omul, va fi prin credinţă mântuit.

Flavius Laurian Duverna
15 ianuarie 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/132875/de-vom-intelege-cantecul-iubirii