Stau și meditez, Isuse: ce-ai lucrat în viața mea!
Și din nou mă plec la cruce și slăvesc Ființa Ta,
Căci Tu mi-ai luat povara, pe care-o căram în spate,
Ca să nu rămân sub truda ce mă condamna la moarte.

Căci așa am fost Isuse: sub povara de blestem,
Ce mă condamna la moarte, patimile de sub cer...
Căci de mic, cuprins de vrajă și cu lanțuri greu legat,
Mă duceam înspre osândă, eram veșnic vinovat.

Iar în calea-mi de durere, când umblam rătăcitor,
Tu mi-ai scos un sol în față, mi-ai venit în ajutor;
Și prin susurul subțire glasul Tău l-am auzit:
"Vino, fiul Meu, spre casă, nu mai umbla rătăcit."

Am zis: "Mă întorc Părinte, ce cu drag m-ai așteptat!"
Și cu lacrima fierbinte, pe obrazu-ndurerat,
Am căzut în plâns cu jale, din durere și regret,
Pentru viața mea murdară, pentru gându-neînțelept.

El Mi-a spus: "Acum nu plânge, fiul Meu cel păcătos,
Căci la Cruce în durere, a murit Isus Hristos;
Ci fii plin de bucurie, căci Mesia te-a iertat,
Când murea în chinuri grele, ca un Miel sacrificat.


Amin