Cărei religii aparţii?
Autor: David Bercot
Album: Teologilor, luaţi loc, vă rog!
Categorie: Controverse

   Cărei religii aparţii?

   Acum dă-mi voie să-ţi pun o întrebare:

   -CĂREI RELIGII ÎI APARŢII, CREŞTINISMULUI SAU "DOCTRINISMULUI"?

   Cu excepţia cazului în care ai fi o persoană neobişnuită, sunt sigur că răspunsul tău ar fi: CREŞTINISMUL. Nu am întâlnit vreo persoană care să recunoască faptul că "doctrinismul" este cu adevărat religia ei.

   Acum dă-mi voie să-ţi pun o altă întrebare. Să presupunem că ai fi la porţile cerului, iar Isus te-ar întreba:

   "DE CE SĂ TE LAS ÎNĂUNTRU?"

   Ce I-ai răspunde?

   Poate că întrebarea mea sună ca întrebarea pe care creştinii o pun frecvent necreştinilor când le vorbesc despre mântuire. Şi fără îndoială că ai deja răspunsuri pregătite. Să vorbim puţin despre răspunsurile tale, pentru că ele spun multe despre tine şi despre religia ta.

   În primul rând, răspunsul tău se axează pe teologie, sau pe roade?

   Persoanele care pun întrebarea de mai sus ăsteaptă în mod normal un raspuns teologic. Probabil că raspunsul corect ar fi:

   "Ar trebui să mă laşi să intru pentru că am crezut numai în Tine pentru mântuirea mea şi nu mi-am pus încrederea în propriile fapte."

   Totuşi, în ziua judecăţii, Isus va căuta roade, nu răspunsuri teologice. El a clarificat deja acest lucru:

   "Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu de mosteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la înteimeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Ma vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine."

   Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: "Doamne, când Te-am văzut noi flămând, şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-ŢI sete, şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav, sau în temniţă şi am venit pe la Tine?" Drept răspuns, Împăratul le va zice: "Adevărat vă spun că, oridecâteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie  mi le-aţi făcut."

   Apoi va zice celor de la stânga Lui: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine." Atunci Îi vor răspunde şi ei: "Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?" Şi El, drept răspuns, le va zice: "Adevărat vă spun că, oridecâteori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut. Şi aceştia vor merge în pedeapasa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică."

   Aşa că Isus nu va aştepta răspunsuri teologice corecte în ziua judecăţii. El va cauta să vadă roadele.

   Teologii ne pot asigura că putem intra în viaţa veşnică fără roade, dar Isus spune contrariul.

   Iar opinia lui ISUS este singura care contează.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/131293/carei-religii-apartii