Te binecuvântăm Israel
Autor: Teodor Groza
Album: Vegherea înţelepţilor
Categorie: Zidire spirituala

Te binecuvântăm Israel
Geneza 12:1-3 “Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta,
şi voi blestema pe cei ce te vor blestema…”
Romani 11:11-24

Te binecuvântăm Israel,
Noi, ramurile din tulpină,
Suntem măslinul care creşte,
Dar ştim că tu eşti rădăcină.

Te binecuvântăm Israel,
Să-ţi împlineşti măreţul vis,
Să fii un neam de preoţi sfinţi,
Cum în Scriptură este scris.

Te binecuvântăm Israel,
Popor ales de Dumnezeu,
Să biruieşti, să fii statornic,
Şi când ţi-e bine şi la greu.

Te binecuvântăm Israel,
Să fii lumină între neamuri,
Să împlineşti cu bucurie,
A Domnului slăvite planuri.

Te binecuvântăm Israel,
Să moşteneşti întreaga ţară,
În tine să domnească pacea,
Şi tot ce este rău să piară.

Te binecuvântăm Israel,
Să creşti şi să te înmulţeşti,
Să nu-ţi lipsească nici un bine
Pe deal sau vale tu să înfloreşti.

Te binecuvântăm Israel,
Căci ştim ce mult ai pătimit,
Să nu mai ştii ce-i supărarea,
Să fii de-a pururi fericit.

Te binecuvântăm Israel,
Şi ne rugăm pentru a ta salvare,
Iisus Hristos e Domnul, e Mesia,
Numai în El găsim cu toţi iertare.

de Teodor Groza
5 Noiembrie 2014
Israel - Marea Moartă
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/130660/te-binecuvantam-israel