Sunt în viaţă fericiri....
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Sunt cuvinte care dor
Şi cuvinte ce zidesc...
Oamneni ce păşesc cântând
Peste inimi sângerând
Şi sunt oameni ce iubesc!

Este noapte şi e zi
Început e şi sfârşit...
Este timp pentru surâs,
Pentru lacrimă şi plâns
Să iubeşti...să fii iubit!

Sunt în viaţă fericiri
Şi dureri adesea sunt...
Clipe sfinte-n părtăşie
Păstrate cu bucurie
În umblarea pe pământ...

Sunt petale-nmiresmate
Dar şi spini pe calea ta...
Doar mergând cu Dumnezeu
Ai să biruieşti mereu
Sprijinit de mâna Sa!

Viaţa-i luptă ne-ntreruptă
Dor de tot ce e frumos
Iar cunună vei avea
Un locaş în ţara Sa
Când ţi-e Domn Isis Cristos!

Vulcan-25-09-2014
Mary

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/130346/sunt-in-viata-fericiri