Rondel de Octombrie
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondel de Octombrie

Cad frunzele îngălbenite, la pământ
Şi-s triste ramurile care le-au purtat
Ca omu-ntocmai când s-a dezbrăcat,
La adierea rece, - a suflului de vânt.

Nu mai adăpostesc al păsărilor cânt,
În trilurile lor, de dimineaţă aşteptat;
Cad frunzele îngălbenite la pământ,
Şi-s triste ramurile care le-au purtat.

Şi-a dezbrăcat natura al ei veşmânt,
Căci o obligă timpul rece, ne-ncetat
Să fie gata pentru timpul de iernat,
Ce se vede zilnic în rafalele de vânt.
Cad frunzele îngălbenite, la pământ,

Şi-s triste ramurile care le-au purtat!

Flavius Laurian Duverna
01 noiembrie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/130344/rondel-de-octombrie