Cum aş putea Părinte...
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Cum aş putea Părinte cu slabele-mi cuvinte
Să-Ţi laud măreţia...să-Ţi spun cât Te iubesc
Când Tu eşti chintesenţa a tot ce mă-nconjoară
Şi doar prin îndurarea-Ţi am harul să trăiesc!

Cum aş putea vreodată să-Ţi mulţumesc de jertfa
Ce m-a întors din viaţa de zbucium şi păcat...
Când sângele ce-a curs pe lemnul de osândă
M-a curăţit şi astăzi sunt fiu răscumpărat!

Cum aş putea vreodată să-Ţi răsplătesc iubirea
Ce m-a purtat pe braţe în clipe de-ncercări...
Când spinii mă răneau în drumul către Tine
Mi-ai dat înviorare şi binecuvântări!

Cum aş putea Părinte prin slabele-mi cuvinte
Să-Ţi spun cât mi-e de dor... cât Te iubesc de mult...
Cum serile târzii în părtăşie sfântă
Aştept înfiorată ca vocea să-Ţi ascult...

Vulcan-12-09-2014
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/129958/cum-as-putea-parinte