Idealul cel Suprem
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Dragostea Creatoare
Categorie: Zidire spirituala
Idealul cel Suprem

Idealul Doamne, cel suprem
Al sfintei mari desăvârşiri,
Venind din cer, L-ai arătat
Şi-aici la noi, L-ai consumat
Drept pildă-ntregii omeniri.

Ai arătat ce-ar putea omul
Ca să devină-n sfântul har,
Prin credinţă-n Jertfa mare
Ce-a luminat, strălucitoare
La focul candid, din Calvar.

Idealul Doamne, cel suprem
Al vieţii sfinte, în ascultare,
Ca să devii, cerului templu
L-ai arătat şi drept exemplu
Ai fost în lumea muritoare.

Căci totul e-acum cu putinţă
Prin jertfa cea mântuitoare
În sângele ce-a curs la cruce
Şi-al vieţii leac, el ne-aduce
Izvor, pentru-a lumii iertare.

Flavius Laurian Duverna
18 septembrie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/128798/idealul-cel-suprem