O faptă bună
Autor: Nica Ionel
Album: Sclipiri poetice
Categorie: Slujire

Când poți să faci o faptă bună
Să nu pregeți a o-mplini
Căci faptele întru credință,
Sunt Biblii umblătoare, vii.

O faptă bună, cât de mică
Și însoțită de iubire
E foc curat pe-al tău altar
Și umbră întru răsplătire.

Cu fapte e credința vie
Căci cine este-aici de sus
Prin orice face mai frumos
Îl luminează pe Isus.

Și ține minte, orice faptă
E cărămida dintr-un zid
Și pe-orice chip e ori un zâmbet,
Ori săpător hain de rid.

Deci, fapta ta și fapta mea
Să fie caldă și curată,
Prin trai frumos să arătăm
Că Dumnezeu e-al nostru Tată.
(scrisă la data de 05 Septembrie 2014.)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/128686/o-fapta-buna