Mărturisire

Mai dă-mi răgaz un ceas ca să Îți spun
Păcatul meu, ce l-am zidit ca un nebun;
Aș vrea să-asculți, să-mi ții și de urât,
Căci vreau să-Ţi spun o vorbă, doar atât.

De-ai vrea să-mi smulgi azi sufletul stingher,
Nu-s pregătit să-ajung la Tine-n cer;
De-aceea, stai, ascultă-mă, Te rog,
Și ia aminte la robul tău neghiob.

Al meu destin e un roman întreg,
Mă pierd în foi, nu știu ce să aleg ;
Regretu-mi sare în inimă umil,
Păcatul mă aleargă de când eram copil.

Nu m-a legat măicuța de vreun blestem anume,
De m-a născut cu lacrimi, că sunt ,, copil din lume ‚’’
Tu știi din ce izvor a izvorât păcatul,
Când alții mi l-au dat, iar eu l-am dat la altul.

De-ai vrea să-mi rupi al vieții calendar,
Dă-mi un răgaz, să-Ţi spun o vorbă iar ;
Mă știu cât am dormit la umbră neclintit,
Să trag apoi o brazdă, nu prea m-am ostenit.

Mă spovedesc la Tine, Tu, Preot peste sfinți !
Pe creștet să mă-atingi, pe frunte să mă-alinți;
M-am încrezut în corbi, crezând că-aduc și miere,
Dar fâlfâitul lor mi-a adus numai durere.

Ca frunzele bolnave ce-s galbene pe ram,
Mă rătăceam în mine și pace nu găseam;
Spre patima de ieri, spre patima de mâine,
M-a aruncat păcatul ca osul vechi la câine.

De-ai vrea să-mi smulgi azi, zorii mei din sân,
Ascultă-a mea spovadă, iubitul meu Stăpân ;
Aruncă-mi putrezirea, păcatul meu în hău,
De toate azi mă doare, îmi pare-atât de rău…

Viorel Balcan 16 august 2014