Locuri natale
Autor: Viorel Balcan
Album: Taine care vorbesc
Categorie: Diverse
Locuri natale

Blagoslovit pământ cu drum de țară,
Bătătorit ca palma unui rob,
În crucea drumului, eu mă opresc cu gândul,
Când pe furiș o lacrimă îmi sorb.

Vădane locuri ce-ați rămas în urmă
Săpându-vă tranșee, în ele să-ngropați,
Nu moșii cei sleiți, nu "babele" bătrâne,
Ci lacrimile-amare, de mame și de tați.

Pădure ce mi-ai fost și leagănul tristeții,
Mireasă fără mire…Tu, colț iubit de rai !
La tine mă întorc din zala așteptării,
La sfânta ta colină, la dulcele tău grai !

Vâlcelele pictate , ca-ntr-o icoană veche,
S-au subțiat și ele ca sufletul de dor…
Pe cruce își mai plâng doar negurile morții,
Zvâcnirile de tâmplă se pierd în urma lor.

Pășunile întinse ca drumul spre Golgota
Ce se înfundă-n gârla cu izmă și cu soc,
La voi să simt mirosul, azi, vin cu roua-n geană,
Și-n sân să-mi strâng averea, miros de busuioc.

Amurgul înroșit, obraz ca de fecioară,
Ce leagănă și frunza, și gândul meu acum,
Ca un pribeag în vise, eu mă întorc acasă,
La prispa cea cârpită, la dudul meu din drum !

Acolo-între pereții albi ca o stafie,
M-a plâns nemernicia căzând pe capul vostru,
Acolo sub tavanul cu scânduri putrezite,
Mi-am spus și prima rugă, și primul ,, Tatăl nostru .’’

Natale locuri, ce-mi dați fiori de pace,
Și-apoi le smulgeți iute ca zilele ce trec,
La voi am să revin, cu gândul și cu scrisul,
La nunta cea de piatră, cu voi, ca să petrec.

Și port pe umăr dorul, năframa vieții mele,
Lăutarul ce îmi cântă același cânt de jale ;
,, Fă-n Raiul Tău, o, Doamne… Un petec să răsară,
Ca-n basmul meu din suflet, cu așezări natale !’’

Viorel Balcan 8 august 2014



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/127852/locuri-natale