Gândul veşniciei
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Bobite de roua
Categorie: Incurajare
GANDUL VESNICIEI

*
Gândul veșniciei, temerară lumină,
Mărește credința în Dumnezeu.
Pătrunde iubirea cerească în inimă,
Și dispare durerea din sufletul meu.

Pământul desțelenit, iubire rodește,
Sămânța credinței în inimi a încolțit,
Lumina harului sufletu-mi hrănește,
Îndemnul spre înălțimi a înflorit.

Sfinte vise poposesc în inima mea,
Beau din izvorul sacru al vieții,
Isus picură strop cu strop iertarea,
Și-L simt în răcoarea dimineții.

Despovărată de păcat, de durere,
Bucuria mântuirii, inima cuprinde,
Îndurarea Lui, îmi dă mângâiere,
Iertare și inima de dor se aprinde.

Mi-e dor de seninul luminii sfinte,
De blândețea glasului Celui Sfânt,
Mi-e dor de cerescul meu Părinte,
Și pacea emanată de legământ.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/126974/gandul-vesniciei