Cu mii de braţe-ntinse, Dumnezeu,
te rog în fiecare zi şi noapte
şi norii îi cuprind în palme eu,
dar vorbele îmi sunt deşarte.


Eu fur din rugăciunea celor sfinţi
cuvinte bune şi ne'ntinate,
sunt pe lume atâţia oropsiţi,
mi le cer să i le dau pe toate.


Le-mpart la toţi, dar mie nu-mi ajung,
fur din codru foşnetul de frunze,
din nori de puf, fur ploile ce plâng,
le sorb cu înfometate buze.


Sunt pe lume atâţia oropsiţi,
ei totu-mi cer acuma disperaţi,
eu nu păstrez nimica de la sfinţi,
cum nici cămaşa Domnul n-a păstrat.


Şi vin azi să-Ţi fur din veşnicie
ruga cu netrebnice cuvinte:
eu, rătăcitor fulg de păpădie,
ce vântul îl petrece înainte...