Nădăjduieşte-n Domnul!
Autor: Toma Simona Magdalena
Album: Clipe de cer
Categorie: Incurajare
Nădăjduieşte-n Domnul, nu te îngrijora,
Chiar dacă deznădejdea-ţi cuprinde inima,
Păstrează-ţi doar credinţa-n al inimii ungher
Şi roagă-te într-una, priveşte către cer!

Nu sta privind la valuri, mereu neputincios,
Fii doar plin de nădejde, priveşte la Hristos!
Şi cântă, cântă-ntr-una, nicicând nu obosi,
Fii calm, plin de credinţă şi nu te opinti!

Nădăjduieşte-n Domnul, fii treaz şi credincios
Şi bucură-te tare, nicicând nu fii fricos !
Veghează şi trăieşte pe Cale fericit
Şi nu uita creştine, prin El eşti mântuit!

Amin!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/125974/nadajduieste-n-domnul