Isus ne dăruiește o Cetate!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Calea iertarii
Categorie: Zidire spirituala
Isus ne dăruiește o Cetate!


Prin a lui Ioan vedenie, Doamne, Tu ne-ai arătat
Cum ai construit Cetatea în care vom locui
Frumusețile cerești pe care Tu le-ai lăsat
Atunci când cu toți, la ceruri cu Tine, vom stăpâni

Ai clădit-o, e perfectă, totul este neîntinat
Ea, din aur e făcută și din pietre nestemate
Pentru cei ce sunt ai Tăi și pe Tine Te-au urmat
Frumusețile cerești, pentru cei drepți sunt lăsate

Pentru omul imperfect care mereu s-a luptat
Patimile să răzbească și să fugă de ce-i rău
Pentru cel care a dorit să nu cadă în păcat
Și care clipă de clipă, s-a rugat Lui Dumnezeu

Pentru cel care în toate, ajutorul a cerut
Duhul Sfânt să-l însoțească, să câștige biruință
Pentru cel care din apă și din Duh, iar s-a născut
Pentru omul cel smerit, ce-n Isus are credință.

Noi, să împlinim Cuvântul și la toți să le vestim
Adevărul să ne fie ghid, în tot, cât vom trăi,
Pe-al nost' semen ce ni-e frate de rău să nu îl vorbim
Și atunci cu siguranță, îngerii ne vor răpi

Să simțim mereu durerea cu acel ce-i necăjit
Mâna noastră să-i întindem, când ne cere ajutor
Să-L vedem mereu în față, pe Cel care a suferit
Să gândim la jertfa-I sfântă, nici Lui nu I-a fost ușor!

Să prețuim adevărul și-n dreptate să lucrăm
Tot ce noua ne convine și ne-ar place să primim
'Celora din jurul nostru cu iubire, să le dăm
Iar pe Domnul vieții noastre, tot mai mult să Îl slăvim

Și atunci Cetatea Sfântă, ce-i perfectă, minunată
Unde cu toți veșnicia de-om ajunge, o vom trăi
De Isus cel drept și sfânt, cu iubire ne-a fost dată
Și vom fi eterni cu El, nu ne vom mai despărți!

Amin

Câmpia Turzii, 5 iunie 2014

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/125881/isus-ne-daruieste-o-cetate