— Eu, Binele, sunt venit de sus,
Din veșnică lumină,
Sunt farmecul vieții-adus,
Ce-n învelișul tău sunt pus:
În învelișul cel de tină.

În soare, nori, câmpii cu flori
Mi-e una dintre fețe;
Îmbrac lumina de cu zori
Și las în urma mea splendori
De vis și frumusețe...

Eu sunt în fața cea senină,
În zâmbet dulce de copil,
În apa care curge lină,
În luminoasa stea divină
Și-n pomii-n luna lui april.

— O, Bine, ce-ai putut găsi?
Ce cauți Tu pe la mine?
Din nepătrunse galaxii
Ai vrut Tu pe pământ să vii,
Cu ce comori divine?

Tu jalea mi-ai văzut din mine,
Tot ce păcatul-aduse...
Și chiar adâncul meu suspin
Zăritu-l-ai cu ochi divin,
De duioșii nespuse.

O, Bine drag, te-aș întreba,
Căci parcă nu pot tace:
O taină-mi este iubirea Ta,
Dar mult mai taină-mi este cea
Ce răul-n lume face.

— Chiar de-ți răspund, tu nu-nțelegi,
E greu să-i prinzi misterul.
Aici, în cer, sunt sfinte legi
Și-i greu acuma să dezlegi
Ce-a hotărât tot cerul.

Din bezna nopții-n zori de zi
Ce dulce ți-e lumina!
Cu cât de zdrențuros ai fi,
Frumseți de straie vei primi,
Ce izbitor contrast cu tina!

— O, Bine drag, te rog acum,
Că-n ochii Tăi am preț,
Descoperă-mi să știu eu cum
Eu pot gusta pe-al vieții drum
Din ale Tale frumuseți.

Iar când viața-mi voi sfârși
În lumea de țărână,
Iubirea Ta va dăinui
Și orice surpriză-mi va vorbi
De alta ce-o să vină.

2009