Ştiu...vei veni!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

Ştiu, vei veni...îmi spune dimineaţa
Când zorii mă trezesc cu-o sărutare,
Şi soarele ascuns în asfinţit,
Şi dorul ce te caută şi mă doare!

Ştiu, vei veni...îmi spune primăvara
Ce a venit cu-alai de bucurii,
Şi florile ce se deschid în soare,
Şi fluturii zburând peste câmpii....

Ştiu, vei veni...şoptind îmi spune Duhul
Când inima îmi freamătă în piept...
Te voi chema umil în rugăciune,
Voi fi aici, mereu, să Te aştept!

Vulcan-18-05-2014
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/124947/stiu-vei-veni