Rondel de Amurg
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondel de Amurg

S-a lăsat soarele spre asfinţit
După o caldă zi de primăvară,
Şi calea amurgului a pregătit
Pentru-o dulce şi suavă seară.

E plin de har, amurgul liniştit
Amintind că în culori de ceară,
S-a lăsat soarele spre asfinţit
După o caldă zi de primăvară.

În nopţile de mai, către zenit
Privirea de-ţi arunci, fugară -
E totul de o frumuseţe rară
Prin slava Celui care le-a zidit...
S-a lăsat soarele spre asfinţit,

După o caldă zi de primăvară.

Flavius Laurian Duverna
12 mai 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/124818/rondel-de-amurg