Un fiu nebun
Autor: Andrei T
Album: fara album
Categorie: Educatia copiilor & tinerilor

Proverbe 17:25 „Un fiu nebun aduce necaz tatălui său şi amărăciune celei ce l-a născut. ”

   Lucrurile rele pe care le face fiul nebun aduc ruşine şi amărăciune părinţilor săi.

   Copiii marelui preot Eli făceau lucruri rele şi ruşinoase deşi erau preoţi. Luau cu sila sau pe ascuns din lucrurile aduse de popor pentru D-zeu, trăiau în curvie cu femeile care slujeau afară la uşa cortului întâlnirii dând dovadă prin aceste fapte că nu-l cunoşteau pe Domnul (1Sam. 2:12-36).

   În cele din urmă ei au atras mânia lui D-zeu asupra lor şi au pierit într-un conflict pe care l-a avut Israelul cu filistenii (1Sam. 4:11). Cred că aceşti preoţi, fii ai marelui preot Eli, vedeau preoţia ca pe o slujbă oarecare aducătoare de câştig, satisfacţii şi plăceri.

   Ei nu aveau credinţă în Cel pentru care făceau slujba, pentru că spune Cuvântul „că ei nu-l cunoşteau pe D-zeu.”

   Prin urmare, ei vedeau totul ca pe o tradiţie moştenită din care pot să trăiască bine şi nu erau interesaţi de sfinţenia lor sau a poporului. Este foarte posibil că ei erau chiar atei, deşi preoţi. Ce ruşine au atras ei asupra casei tatălui lor şi ce amărăciune au adus mamei lor!

   Casa lor a fost îndepărtată de la preoţie pentru totdeauna din această cauză.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/124456/un-fiu-nebun