Ne-am predat
Autor: George Cornici
Album: Aripi cutezătoare
Categorie: Slujire
NE-AM PREDAT...

Ne-am predat nu din capriciu
Ci convingeri am primit
N-am mai vrut plăceri din viciu
Cu Cristos ne-am întâlnit.

Ne-am predat cu-ncredințarea
Că trăim etern destin,
Că-i mai bună împăcarea
Decât necurmatul chin.

Am intrat în pocăință
Nu la-ndemnul vreunui mit
Ci-am găsit de cuviință
Să-L urmăm pe cel jertfit.

N-am respins oferta clară,
N-am dat cu picioru-n har
Ci-am văzut o Primăvară
Mai presus de-un vast Hotar.

Am lăsat în urmă zgura
Și obiectul ruginit
C-am știut că, Ea, Scriptura
Vindecări ne-a dăruit.

C-am pășit pe-ngusta cale
E c-am fost din nou născuți
Să privim spre deal și vale
Să-i găsim pe cei pierduți.

Ne-am legat de Salvatorul
Conștienți că numai El
Luminează viitorul
Către veșnicul BETEL.

George Cornici/22 Martie, 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/123156/ne-am-predat