Vreau Isus, să fiu cu Tine!
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Măreţia Dragostei Divine
Categorie: Slujire
Vreau Isus, să fiu cu Tine!

Vreau Isus, să fiu cu Tine
În orice zi, din viaţa mea -
Mai ales când deznădejdea
'Şi sap-al său locaş în mine
Şi-n suflet toarnă suspine,
Ce ar vrea să afle liniştea!

Vreau Isus, să fiu cu Tine
În orice zi, pe-a vieţii cale,
Şi-n imnuri sfinte şi-osanale
Să-Ţi cânte inima din mine,
S-ajungă sus în slăvi divine
De-aici, din a plângerii vale!

Vreau Isus, să fiu cu Tine
Şi-n orice zi, pe cărăruia...
Să urc în sus spre cetăţuia,
Ce-i pregătită pentru mine
Cu porţi din aur, şi rubine
Să-mi duc prin ele, bucuria!

Flavius Laurian Duverna
01 martie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/122216/vreau-isus-sa-fiu-cu-tine