M-ai îmbrăcat în Jertfa-Ţi, haina de onoare,
Sfântă curăţie, să o pot purta.
În ea, m-ai apărat de frig şi-n strâmtorare,
Găsesc căldura din iubirea Ta.
Ai pus în ea, protecţie divină,
Să fiu ferit de orice ispitiri,
Dar... invidiată îmi fu, râvnită-haina,
De neprietenoasele priviri.
Şi-aşa cum Tu, ai suferit în Dealul Căpăţânii,
Camaşa-Ţi împărţeau răii-ntre ei,
...Şi-a mea cămaşă ce, Tu mi-ai dăruit-o,
Era să fie sfârtecată de-avari şi de cei răi.
Pofteau la ea... demult, din întuneric,
Cu vorbe-şoapte spuse pe furiş,
Voiau să şi-o împartă ''la bucată''
S-o rupă, s-o batjocorească,
Să fie aruncată în tufiş...
O luptă mare se încinse,
Cămaşa - credincioasă, parcă luase foc !
Dar nu de vorbele de-ocară,
Ci de iubirea - apărătoare,
Căci inima-mi ştia al ei sfânt scop.
Atunci am înţeles mai mult viaţa Puterii,
Căci în Cămaşa ce mi-ai dat-o, este
Singurul mare adevăr, puterea mângâierii !
Ea nu e... o 'ntâmplare de la cruce,
Nici ''lucru de-apucat '' şi nici poveste !
*****
O strâng în rugăciuni la piept şi mă smeresc ,
În faţa-ŢI ... sub Cămaşa ce mi-ai dat,
Înţelegând, ştiind, că-n ea, Se regăsesc Puteri
Din Legământul Sângelui Tău Sfânt ce m-a salvat !