Daruri        
        
            Autor: COMAN SILVIA SIMONA
            Album: Simțuri supreme
            Categorie: Diverse
        
        Am pus în gura ta cântări
Tânăr ce stai în adunare
Nu zbierăt, țipăt sau strigări, 
Ci sunet dulce, adorare.
Prorocule, pe buza ta 
Mi-am făurit Cuvântul, 
Ascultă iarăși vocea Mea 
Și curățește-ți  gândul.
Am dat femeilor viața
Să o împartă pe pământ,
O inimă, nu cum e gheața, 
Ci-un pântec minunat și sfânt.
În misionari am pus fărâmă
Din dragostea de Cel Preasfânt:
Mergeți și împărțiți țărână,
Mâncare dreasă în Cuvânt.
Biserică ce crezi că Domnul 
Nu te ascultă când cârtești,
Eu te-am făcut făclie vie 
În țara-n care locuiești.
De neglijezi a Mele sfaturi
Să știi, nu vei ajunge sus!
Fă legământ și mergi pe valuri
Răbdând totul pentru Isus !        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/121078/daruri