M-am trezit deodată în „trenul vieții” și-am început să umblu, învățând să fac greșeli tot mai mici, de la cei ce făceau greșeli mai mici ca mine și ghidându-mă după un tipar al perfecțiunii, greu de pătruns și neînțeles cu imperfecțiunea minții mele... În „trenul” acesta am întâlnit nenumărați oameni. La toți am descoperit defecte mari... Unii au rămas cu ele pentru că nu m-au crezut, alții pentru că nu m-au luat în serios, alții pentru că au văzut doar că defectele mele sunt mai mari decât ale lor... Eu am tot mers înainte, împreună cu toate defectele mele; unele mici pentru că mi le-am corectat, altele la fel de mari pentru că nu mi le-am descoperit încă prin nimeni și am tot întâlnit oameni cu defecte mici pentru că și le-au corectat și cu defecte mari pentru că nu s-au întâlnit încă cu cineva prin care să le fie descoperite... Și-am înțeles că toți oamenii sunt diferiți unul de altul în înfățișare dar la fel în natura lor...Toți sunt la fel ca mine și eu sunt la fel ca toți ceilalți... Dar am văzut că unii tot coboară din „tren”... altfel!... Și unii coboară...la fel! Dar la momentul hotărât, coboară fiecare pentru a se întâlni cu Cel ce conduce „trenul”...Unii coboară pregătiți pentru a se întâlni cu El, ceilalți, nepregătiți. Aceasta este singura mare diferență dintre oameni!

   Unii dorm și îi ia prin surprindere „sirena”... Coboară în grabă și nici măcar nu știu ce-i așteaptă.

   Alții sunt nepăsători și nici nu-i interesează unde merg...

    De curând a coborât cineva din „tren” iar în „șuieratul” trenului, nepătruns de perfecțiunea priceperii noastre precare din cauza micilor și marilor greșeli, se auzea misterios: „... următorulll!...”, „... următorulll!...”, urmat de îndată de mulțimea glasurilor sugrumate de durere ce spuneau: „... pe curââând!!!... rămas buuuun!!!...”