Dragostea de Dumnezeu
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Nasteri
Categorie: Incurajare
Am bucurii mari pe acest pământ
În ce fac în har, şi în ce cânt.
Cuvântul Său îmi dă înţelepciune
Când iubesc şi stau în rugăciune.

Iubirea este ţinta spre care alergăm
-Aşa ne spun fraţii din Scripturi-
Şi vrem în ea curaţi să ne păstrăm
Chiar dacă e nevoie adesea să înduri.

Pentru dragostea de Dumnezeu,
El Se va bucura mereu de noi
Şi ne va fi uşor când va fi greu,
Vom trece mulţumiţi şi sătui prin nevoi,

Dragostea este legătura ce ne ţine
În unitate, în credinţă, în har, în Hristos.
Este puterea ce-ţi dă viaţă, creştine,
Lumina ce te face să fii mereu de folos.

Pentru dragoste să-I mulţumim mereu
Lui Dumnezeu, căci a turnat-o din destul.
Să avem o bază puternică şi un nucleu
Şi să ne ţină nepătat şi curat cugetul.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/120615/dragostea-de-dumnezeu