Când versu'-ţi este râu
şi stelele-ţi sunt cârje,
Când ''calci pe nori''
ce te plutesc spre cer,
Când mâna-I nevăzută
te plimbă doar deasupra,
Nu mai ofta, ci lasă-te
în cântecul iubirii, cu faţa-i giuvaier.
Când poţi s-atingi cu mâna,
''bălai" de stele blonde
și picuri-aurii, pe mână îţi rămân,
Nu te uita în urmă,
te uită înainte!
La Cel ce-ţi este Tată
și uită de suspin.
Când fire de mătase,
se scurg din curcubeie,
Şi-ţi mângâie gândirea,
te-aduce lângă Tron,
Lasă uitării...
pe cei ce rup cununa!
şi caută sfânt pasul,
Măritului Sfânt -Domn.
Când zorii dimineţii
te mângâie pe faţă
Şi simţi sfânt-adierea
din cerul cel curat: Ridică-te!
Îndreaptă-ţi doar în sus privirea,
Căci ruga-ţi e-aşteptată
la Tronul cel înalt.





Prima poezie din albumul "Cârje de stele... " dăruită celor ce ştiu că-mi sunt prieteni.