Speranţa şi Descurajarea
Autor: Cornel Jigau
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Speranţa şi Descurajarea

Speranţa şi Descurajarea,
S-au întâlnit într-o zi,
Şi-au început a vorbi,
Despre unde-au fost şi ce-au mai făcut,
Şi cum şi-au mai petrecut.

Speranţa era îmbrăcată,
În haine albe, strălucitoare,
Ceea ce-o neliniştea pe Descurajare,
Iar Descurajarea era îmbrăcată în negru,
Din cap până-n picioare,
Căci ea asigura serviciile funerare.

Tocmai l-a făcut pe un om de s-a spânzurat,
şi tot ea l-a şi-nmormântat,
Fiind foarte mândră de ce-a realizat,
Dar când pe Speranţă o întâlni,
Descurajarea mai tare se înnegri,
Şi-o luă cam peste picior,
În auzul tuturor.

- Nu-nţeleg de ce eşti atât de fericită,
Că te văd mereu cu buzunarele goale,
Cânţi şi râzi cât e ziua de mare,
Iar hainele tale albe eu nu le pot suporta,
Căci îmi strică dispoziţia mea!

Speranţa îi răspunse la rândul ei:
- Tocmai m-am întors de la o familie descurajată,
Pe unde tu trecuseşi mai înainte,
Şi i-ai scos pe sărmanii oameni din minte,
Dar când m-au văzut pe mine,
Îmbrăcată în haine albe, strălucitoare,
Au uitat de descurajare,
Iar eu i-am îmbărbătat şi i-am încurajat,
Spunându-le că lucrurile se vor rezolva,
Iar dacă au speranţă în sufletul lor,
Le va veni Domnul în ajutor!

Eu pot să aduc bucurie în casă,
Chiar dacă-ntr-o zi nu e pâine pe masă,
Căci Speranţa ţine locul la toate,
Până când problemele vor fi rezolvate,
Iar Speranţa niciodată nu moare,
Şi nu va fi învinsă de Descurajare!

16.01.2014
Cornel Jigău
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/120227/speranta-si-descurajarea