5 - De ce schimbarea peisajului rareori ne oferă o priveliște mai frumoasă?
Autor: Chip Ingram
Album: Cinci minciuni
Categorie: Diverse

Cea de-a cincea minciună este mentalitatea gen „iarba e mai verde de cealaltă parte a gardului”, sau în varianta românească „găina vecinului e întotdeauna mai grasă,” care hrăneşte lanţul de întrebări retorice „cum ar fi fost dacă…” Când situaţia se înrăutăţeşte şi lucrurile devin cenuşii ne vine în minte că dacă am fi fost într-un alt fel de situaţie, dacă s-ar fi întâmplat cutare sau cutare lucru totul ar fi absolut minunat acum. Acestea sunt condiţiile mele. Iar minciuna constă în faptul  că  „de partea cealaltă a gardului iarba e mai verde”. Iată premisa falsă: Dumnezeu vrea ca eu să fiu fericit. E mult adevăr în această afirmaţie, aşa că nu fiţi atât de şocaţi. Dumnezeu doreşte să ne binecuvânteze şi vrea să ne ofere o viaţă împlinită. Însă când afirm că Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiţi mă refer că El doreşte ca eu să mă simt fericit, vrea să fiu satisfăcut din punct de vedere emoţional, vrea ca totul să meargă ca pe roate tot timpul, astfel încât să fiu un turist fericit, împlinit, pentru că viaţa mea se desfăşoară aşa cum îmi place mie. Prin urmare am succes şi viaţa e frumoasă. Eu cred că aceasta este o premisă falsă. Pentru că Biblia afirmă prin câteva pasaje că „în lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea.” Am găsit pasaje care spun de ce sunteţi surprinşi de încercările focului prin care treceţi? Acestea sunt previzibile şi sigure. Am găsit pasaje care afirmă că  orice om care doreşte să trăiască o viaţă plină de Dumnezeu va simţi pe pielea sa prigoanele. Noi am cam eliminat, privind prin prisma noastră americană, din Biblii aceste pasaje şi am ajuns să credem că Dumnezeu dorește împlinirea mea personală, să simt emoții pozitive și să fiu fericit cam 99% din timp. Am sintetizat acest lucru sub forma unei axiome; premisa majoră este că Dumnezeu mă vrea fericit, iar acesta este cel mai înalt țel pe care îl are cu viața mea. Asta vrea El cu adevărat. Premisa minoră: situația mea, serviciul meu, căsnicia mea, școala și relațiile mele sunt atât de stresante și aducătoare de dureri încât… în concluzie, nu pot fi voia lui Dumnezeu pentru viața mea. Aceasta este crezută cu tărie, iar oamenii se comportă zi de zi în consecință, cel puțin în America.

Eram invitat la o emisiune de radio unde ascultătorii pot intra în direct. Tocmai scrisesem cartea „Iubire, sex şi relaţii de durată” care îşi propunea să le dea oamenilor un întreg set de concepte şi exemple cu privire la ce înseamnă o relaţie trainică, rolul pe care l-a intenţionat Dumnezeu să îl joace sexualitatea, felul de relaţii care durează, etc. Cred că era un post de radio cu audienţă naţională unde moderatorul face o introducere, iar ascultătorii sună de pretutindeni din ţară. Genul acela de emisiuni radio unde eşti invitat când lansezi o carte. A sunat la un moment dat o doamnă din Chicago şi a început să povestească: „Ştiţi, eu cred că Dumnezeu vrea cu adevărat ca eu să fiu fericită, însă eu sunt foarte nefericită din pricina soţului meu, aşa că voi da divorţ de el, iar asta e ok, nu-i aşa?” I-am răspuns: „Doamnă, este o situaţie foarte complexă, nu cunosc toate detaliile, însă vreau să vă întreb… aveţi motive biblice pe care să vă întemeiaţi divorţul?” „Ce vreţi să spuneţi?” „Păi, v-a fost infidel, sau e o persoană necredincioasă cu care v-aţi căsătorit înainte de a deveni creştină, care poate v-a părăsit? Aveți astfel de motive biblice pe care să vă întemeiați divorțul?”  „A, nu, doar că nu e deloc atent, nu e drăguţ cu mine. Nu mă simt împlinită. Îmi scapă viaţa printre degete. Sunt nefericită. Nu îmi mai place de el. ” După care a adăugat: „Dar ştiu că Dumnezeu mă vrea fericită. Asta nu poate fi voia Lui.”

Acesta este clişeul. Însă vă provoc şi pe voi şi pe mine să ne întrebăm în ce domeniu ne punem întrebări cum ar fi fost dacă…

Acum ceva vreme a venit un tânăr la mine. Îşi ura slujba. O ura din tot sufletul. Era frustrat de serviciul său. „Nu este locul potrivit pentru mine. Nu asta este ceea ce vreau să fac.” Ar fi trebuit să își facă un CV, dar el nu a făcut nimic, nici nu a vorbit cu şeful său, însă se văicărea non stop… cum ar fi fost dacă ar fi avut alt serviciu… mai mult ca sigur atunci ar fi fost fericit…

La un moment dat l-am întâlnit la o cafea şi l-am întrebat ce face. Era foarte încântat, îi mergea excelent, prin urmare l-am întrebat ce făcuse. „Mi-am dat demisia!” „Ţi-ai dat demisia de la serviciu?” „Păi da.” „Foarte bine, ce lucrezi acum?” „Nu lucrez nicăieri. Dar mi-am dat seama că nu se putea să fie voia lui Dumnezeu pentru mine la acel serviciu pentru că mă făcea prea nefericit.” Omul acela a rămas şomer în jur de un an, un an şi jumătate şi am văzut efectele asupra vieţii lui şi a familiei sale pentru că a intrat în caruselul întrebărilor „cum ar fi dacă…” Mentalitatea cu găina vecinului care e mai grasă… dacă chestia asta s-ar schimba aş fi fericit… Şi uite aşa a ieşit din programul pe care îl avea Dumnezeu cu viaţa lui. Adevărul este că dacă fugiţi de necazuri şi de conflicte în relaţiile voastre nu veţi rezolva problemele, ci le veţi complica mai rău. Dacă am avea timp şi am face să treacă microfonul prin încăpere vom vedea că la un anumit moment în viaţă fiecare dintre noi am fugit de greutăţi, am fugit de conflicte, şi fiecare dintre noi probabil că am putea povesti cum fuga din faţa problemelor nu numai că nu a adus rezolvarea lor, dar le-a şi complicat mai tare. Răbdarea şi perseverenţa sunt cheia pentru transformarea relaţiilor. O să spuneţi… „Doamne, nu-i aşa că e un mesaj plin de speranţă? Exact acesta e lucrul la care mă aşteptam… speram ca măcar în ultima sesiune a seminarului cineva să-mi spună: iată cheia care rezolvă problemele din relaţiile tale tensionate,răspunsul la greutăţile din viaţa ta: fii răbdător şi perseverează!  Asta e chiar culmea!” Asta doreaţi din tot sufletul să auziţi. Aproape că aud pe câţiva dintre voi spunând: „Stai niţel, faza cu răbdarea se aplică altora, care au nevoie să fie răbdători şi să nu se dea bătuţi, dar eu nu pot pune geană pe geană din caza acestei situaţii, am dureri de stomac, fac atacuri de panică, acest conflict, această problemă, această dificultate este de nesuportat… Pur şi simplu nu înţelegi ce grea este situaţia cu fiica mea, nu pricepi ce fel de căsnicie am eu, nu poţi să-ţi închipui presiunea financiară pe care o am, nu înţelegi ce haos e în biserica asta şi de aceea vreau să plec din ea fără să mă uit în urmă… Pur şi simplu nu înţelegi…”

Ştiţi ceva? Aveţi dreptate. Nu înţeleg. Însă Dumnezeu înţelege. Indiferent cât de dură este situaţia voastră, în grupul de oameni despre care vreau să vă vorbesc situaţia era cu mult mai rea. Şi-au pierdut casele. Au fost părăsiţi de familiile lor. Unii dintre ei mureau de foame. Alţii erau persecutaţi de guvernul roman. Se ascundeau în peşteri pentru a putea să se roage şi să se închine Domnului. Au fost împrăştiaţi şi erau fugari pentru a-şi scăpa viaţa. Ce credeţi că ar spune Dumnezeu acelui grup de oameni? Nu va trebui să ghiciţi, dacă vă uitaţi în notiţele pe care le-aţi luat o să găsiţi exact cuvintele pe care le adresează Dumnezeu oamenilor care se găseau în situaţii extrem de dificile, de conflict şi necaz. Şi iată ce le spune: versetul 7 din capitolul 5, din Scrisoarea lui Iacov:

Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor…”  Câtă vreme? „până la venirea Domnului.”  „Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă al pământului, şi îl aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile” … De ce? „căci venirea Domnului este aproape.”

Ce fel de atitudine ar trebui să avem în timp ce aşteptăm? Versetul 9: Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă. Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare. Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.

Cu alte cuvinte, ţineţi-vă promisiunea. Noi am mai făcut studii biblice, aşa că am adus două pixuri, pentru că va trebui să subliniem şi să încercuim. Sunteţi gata să facem studiu biblic? În acest pasaj sunt patru porunci. Pe măsură ce le citesc vreau să vă rog să le subliniaţi.

Porunca numărul 1: fiţi răbdători! O găsiţi în versetul 7.

Porunca numărul 2 se găseşte în versetul 8: fiţi îndelung răbdători şi întăriţi-vă inimile. După cum vedeţi se repetă aceeaşi poruncă.

Porunca numărul 3: nu vă plângeți unii de alții! Subliniaţi-o.

Porunca a patra: nu vă juraţi!

Încercuiţi cuvântul „răbdători” din versetul 7. Încercuiţi cuvântul „aşteaptă” din următorul rând. Încercuiţi cuvântul „răbdători” din următorul rând. Mergeţi la versetul 8 şi încercuiţi cuvântul „răbdător”. Mergeţi mai jos la versetul 10 şi încercuiţi cuvântul „răbdare”. După care mergeţi la versetul 11 şi încercuiţi „au perseverat”, iar pe acelaşi rând veţi găsi „răbdarea lui Iov” pe care o să vă rog să o încercuiţi. Ia gândiţi-vă, privind aceste cuvinte subliniate şi încercuite, nu cumva se desprinde vreun mesaj de aici? Nu cumva vă sare ceva în ochi, care vorbeşte inimii voastre cu privire la ceea ce trebuie să facem când vremuri tulburi vin peste noi?

Şi ultimul lucru pe care vreau să vă rog să-l faceţi este să ne uităm împreună pe text de la început, pentru că ne oferă trei exemple. Există patru porunci, care se referă foarte clar la răbdare, perseverenţă, îndelungă răbdare, care îndemnă să îndurăm şi să nu ne dăm bătuţi. Însă textul ne oferă trei instantanee, ca nişte fotografii. Puneţi într-o căsuţă cuvântul „plugar”, pentru că el ne serveşte drept exemplu, trebuie să învăţăm de la el o lecţie. Mai jos veţi găsi cuvântul „prooroci”, pe care o să vă rog să îl puneţi într-o căsuţă, pentru că avem de învăţat o lecţie de la prooroci. Şi în ultimul rând puneţi într-o căsuţă cuvântul „Iov” , pentru că avem de învăţat o lecţie de la el. Şi dacă studiaţi puţin aceste patru porunci, în timp ce priviţi cuvintele încercuite, veţi afla că Dumnezeu are un mesaj pentru oamenii care intră în acest joc al întrebărilor gen „cum ar fi fost dacă…” Are de comunicat un mesaj celor care, ca şi noi, în mod inconştient, atunci când suntem sub presiune, începem să credem minciuna că dacă cutare lucru s-ar schimba, sau celălalt ar fi altfel… Însă întrebarea pe care nu mi-o pun este cum ar fi dacă m-aş schimba eu! Ce bine ar fi dacă perspectiva mea s-ar schimba, dacă caracterul meu s-ar maturiza, cum ar fi dacă eu aş înţelege şi aş pricepe… Aţi observat că în trei rânduri răbdarea, îndelunga răbdare şi perseverenţa sunt centrate în jurul unei speranţe viitoare ce este garantată? Aţi observat că puteţi pune în paranteză versetul 7: venirea Domnului este aproape. Puteţi pune în paranteză „Domnul vine”, iar mai jos se spune: El e judecător. De fiecare dată motivul ultim al răbdării şi al perseverenţei este faptul că avem o nădejde de nezdruncinat, avem un Dumnezeu care domneşte, avem un Rege care va reveni, avem o istorie care face Voia Lui, avem scopuri care nu pot fi schimbate, avem un Dumnezeu plin de iubire şi compasiune, care lucrează atât în noi cât şi prin noi pentru a împlini voia Sa. Iar de aici se desprind 3 porunci foarte clare pentru ca noi să răzbim prin situaţiile dificile, să ajungem să nu mai credem minciuna mentalităţii cu găina mai grasă, punându-ne mereu problema că poate dacă ne-am muta, poate că dacă am schimba partenerul cu care ne-am căsătorit, poate că dacă am schimba serviciul, sau dacă am merge la o altă biserică… Să nu mă înţelegeţi greşit. Există timpuri rânduite pentru schimbare? Sigur că da. Există dăţi când Dumnezeu doreşte să trecem de la un lucru la altul? Desigur. Niciodată să nu ascultaţi o învăţătură sau un pasaj rupt din contextul  complexității de sfaturi pe care vi le oferă Dumnezeu. Însă la ce se referă acest pasaj: vă aflaţi în circumstanţe în care este evident, așa cum Dumnezeu vorbeşte prin Scriptură, că nu trebuie să faceţi schimbări în această privinţă. În loc să găsiţi moduri de a scăpa de aceste situaţii şi în loc să începeţi să vă frământaţi mintea crezând că va fi mai bine dacă aţi proceda altfel, precum vaca care miroase iarba ce se află de cealaltă parte a gardului… Iacov spune că mare parte din Voia lui Dumnezeu în lumea căzută este: aşteaptă, ai răbdare, multă răbdare, îndelungă răbdare şi perseverează! În timpul acelui proces Domnul va începe în tine ceva ce nu s-ar putea întâmpla în niciun alt fel şi va face ceva prin tine, ceva care numai El poate face dacă nu abandonezi acest program.

Primul punct care se desprinde din acest pasaj, din versetele 7-9 este faptul că ni se poruncește să avem răbdare chiar și când circumstanțele depășesc capacitatea noastră de a le controla. Iacov ne îndeamnă să nu abandonăm, să nu ne dăm bătuți pentru că Dumnezeu este la pupitrul de comandă, sunt doar scăpate de sub controlul tău. El spune: Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor până la venirea Domnului.” După care urmează lecția agricultorului: „Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă al pământului, şi îl aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie.” Cât de mult poate controla agricultorul cantitatea de soare sau de ploaie care vor fi peste terenul său? Deloc. Şi atunci ce face? Spune cumva… „Ştiţi ceva, hai să o lăsăm baltă, nu merge treaba, hai să plecăm în altă parte”? „Hai să ne strângem catrafusele şi să ne mutăm de-aici.” Ce ştie agricultorul? „Nu sunt sigur când va veni ploaia, nu ştiu în ce cantitate, nu am habar dacă vor veni zile înnorate sau însorite. Nu ştiu decât că există un Dumnezeu care rânduieşte toate aceste lucruri. Eu mi-s agricultor de ani de zile şi ştiu prea bine că anumite anotimpuri sunt mai secetoase, altele cu ceva ploaie, dar mai ştiu şi că după ani de experienţă, nu s-a întâmplat niciodată să fi însămânţat, să nu fi plouat prea mult şi atunci dacă nu s-a întâmplat nimic să fi plecat. Am aşteptat până ce a venit vremea potrivită, după ce s-a împlinit ciclul complet şi am învăţat că există anotimpuri nefavorabile în viaţă, ca şi anotimpuri secetoase pentru recoltă, anotimpuri nefavorabile pentru căsătorii, pentru servicii, slujiri, copii, iar dacă te retragi poate că ai plantat seminţe bune dar nu vei ajunge niciodată să culegi roadele.”

Aşadar, hai să învăţăm această lecţie de la agricultor. Ce face agricultorul? Aşteaptă pământul să-şi facă datoria, să dea recolta sa scumpă. Aşteaptă să se desfăşoare întreg procesul. Este răbdător. Îşi dă seama că la un moment dat e toamnă şi totul în jur e maroniu. Însă va veni şi ploaia. Va veni şi primăvara. Cuvântul „răbdător” pe care îl găsim aici este interesant, pentru că dacă traducem cuvintele din care este compus ajungem la ideea de a îndura timp îndelungat pe cineva care este incompatibil. Unii dintre voi poate că se gândesc că deja au persoana respectivă în viaţa lor. Suferinţa îndelungată este să tolerezi o problemă sau o circumstanţă pentru multă vreme.  Cuvântul „răbdare” se compune din Makros =mare, Termos= căldură. Este nevoie de multă căldură, de mult necaz înainte să faci zidul să se surpe. În mod evident nu aveau pe atunci bombe, dinamite şi fitiluri, însă  eu mi-am imaginat un fitil foarte lung. După ce aprinzi capătul fitilului, acesta va arde o bună bucată de vreme, iar când în cele din urmă va ajunge la capăt va declanşa explozia. Dumnezeu îmi spune că trebuie să am un fitil foarte lung pentru orice situaţie: în slujire, în căsnicie, în atitudinea faţă de o persoană dificilă, trebuie să am multă răbdare de dragul Lui. Trebuie să învăţăm lecţia plugarului şi să ne dăm seama că acum trecem printr-un anotimp de greutăţi, însă trebuie să perseverăm. Trebuie să avem răbdare şi să nu ne dăm bătuţi, însă având atitudinea potrivită. Ascultaţi ce spune cea de-a doua poruncă: fiţi îndelung răbdători şi întăriţi-vă inimile pentru că se apropie venirea Domnului. Orice anotimp are un început şi un sfârşit, nu-i aşa? Indiferent prin ce experienţă treceţi şi vă spuneţi că n-o mai puteţi suporta… ba bine că nu! Poate că spuneţi că nu vă vedeţi peste trei săptămâni în aceeaşi situaţie. Păi nici nu trebuie. În situaţiile ipotetice nu se dă har. Dacă începeţi să vă faceţi planuri: la anul, peste trei săptămâni sau peste cinci ani… să ştiţi că acolo nu e nici măcar un strop de har. Ştiţi unde este har? Astăzi. Eu unul nu ştiu dacă voi mai fi aici peste trei săptămâni. Voi sunteţi siguri de acest lucru? Nu ştiu dacă pământul va mai exista peste cinci săptămâni. Domnul este aproape. Nu ştiu când se întoarce. Aşadar, Iacov spune: fiţi îndelung răbdători şi întăriţi-vă inimile, şi iată şi atitudinea pe care trebuie s-o avem: Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă.

Cu alte cuvinte, când intervin problemele, iar noi ar trebuie să fim în aşteptare şi brusc ne dăm seama că trecem cu căsnicia, copiii, slujirea printr-un anotimp dificil, noi începem să dăm vina pe alţii, să ne plângem de unii sau de alţii. Interesant este că „a se plânge” semnifică a ofta, a geme pe interior sau a se văicări cu voce tare. Ce urăsc definiţia asta care mă zugrăveşte pe mine câteodată! A ofta, a se văicări implică faptul de a construi o atitudine negativă faţă de o altă persoană. Iar în situaţiile dificile suntem cu toţii tentaţi s-o facem.

Vreau să vă sugerez că lecţia agricultorului ne învaţă că dacă nu suntem atenţi ne vom retrage din cursă înainte de a se împlini anotimpul lui Dumnezeu într-o relaţie, serviciu, slujire, biserică sau într-o anume situaţie şi atunci vom rata binecuvântarea. Ne vom implica să plantăm, să plivim, trece un anotimp secetos, dar tocmai când Dumnezeu urma să dea ploaie şi să vezi cum se conturează roadele, taman atunci pleci… Şi dacă Dumnezeu te-a adus în acest anotimp cu un scop precis rânduit de El? Acela de a dezvolta ceva în interiorul tău. Ceva ce va fi mai profund, mai măreţ şi mai bun decât ai visat vreodată. Aceasta afirmă Iacov.

Observați că mai există o lecţie de învăţat, nu doar de la agricultor, ci şi de la profet. Hai să vedem ce se spune despre profeţi. „Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii (plural) care au vorbit în Numele Domnului.” Iar noi probabil că ne întrebăm: şi ce-i cu asta? Ni se porunceşte să fim răbdători chiar şi când circumstanţele sunt nedrepte (versetul 10). Vedeţi, asta învăţăm de la profeţi. Când ne apucăm de studiat vieţile profeţilor ne formăm imaginea că dacă îl iubeşti cu adevărat pe Dumnezeu, dacă eşti trup şi suflet pentru cauza Lui, dacă vrei cu adevărat să duci o viaţă neprihănită, atunci viaţa va fi foarte frumoasă, iar tu vei fi fericit, nu? Hai să-l luăm pe Daniel: era cum nu se poate mai fericit înconjurat de lei. Devenise dresor de lei şi se distra de minune. Ieremia: cum nu se mai poate de fericit pe fundul unei fântâni, după care a ajuns în închisoare. Nici nu-şi mai încăpea în piele de fericire. Analizaţi vieţile profeţilor. Ei fac exact ceea ce trebuie şi sunt nedreptăţiţi şi trataţi incorect. Sau să luăm exemplul lui Iosif. E un puşti care vrea să facă voia lui Dumnezeu care îi dăduse un vis. El cu ce s-a ales? A fost acuzat pe nedrept, aruncat nevinovat în închisoare. Primii 30 de ani ai vieţii sale sunt ca un vis urât. Dumnezeu vrea să învăţăm lecţia de la profeţi. Au transmis cuvintele lui Dumnezeu, s-au făcut mesageri ai voinţei lui Dumnezeu, știm în linii mari cum au umblat în voința lui Dumnezeu. Noi, în America, am inventat chemarea la fericire. Sunt crești, deci ar trebui să fiu fericit. Dacă nu sunt fericit ceva nu e în regulă, te rog, Doamne, schimbă repejor lucrurile. Iar Dumnezeu spune: ia și învață o lecție de la profeți. Daniel, Ieremia, Iosif, Ilie. Ei se aflau în centrul voii lui Dumnezeu, iar a fi în centrul voii lui Dumnezeu înseamnă durere, nedreptate, probleme și a fi sare și lumină într-o lume întunecată și perversă. Viața nu e sigură, viața nu e ușoară și nici dreaptă. Este o evaluare biblică. Când faci ceea ce este drept, când ești în centrul voii lui Dumnezeu, dacă te aștepți ca totul să meargă ca pe roate așa cum îți place ție, ca oamenii care te înconjoară să fie minunați, ca toți copiii tăi să ia hotărâri înțelepte și să ajungă bine, că nu vei avea niciodată o problemă majoră în căsnicie, că nu vei avea niciodată probleme majore de sănătate, că nu vei trădat de un prieten, că nu vei fi dat peste cap pentru că cineva ți-a scos vorbe rele, că nu vei avea vreun partener de afaceri care să mintă sau să te înșele sau să te pună într-o postură proastă, atunci să știi că te pregătești în mod greșit pentru o viață plină de disperare și descurajare, plus că te vei simți dezamăgit de Dumnezeu. Creștinii se simt mereu dezamăgiți de Dumnezeu: Domnul a promis o viață prosperă, că voi fi fericit. Iar eu mă gândesc, da, Domnul a promis persecuții, suferință și clădirea caracterului. Cum se face că nimeni nu scrie nicio carte despre acest subiect? „Şapte paşi pentru formarea unui caracter minunat prin suferinţă intensă vreme îndelungată” Îmi imaginez că s-ar vinde ca pâinea caldă. Dacă Ieremia, Iosif au avut dreptate în Carte, atunci au avut dreptate. Dar care este lecția pe care ne-o predau acești profeți? Important nu este prin ce trec ci unde ajung. Gândiţi-vă la toate bucuriile, fraţilor, atunci când treceţi prin tot soiul de greutăţi, ştiind că încercarea credinţei voastre produce perseverenţă – ce om curajos că foloseşte acest cuvânt – şi permiteţi-i perseverenţei (e o poruncă) sau situaţiei dificile să rodească un caracter asemănător lui Cristos, cu alte cuvinte să vă maturizaţi. Permiteţi-i lui Dumnezeu să facă în voi ceea ce doreşte să facă. Premisa din Noul Testament nu este aceea că Dumnezeu vrea să vă facă fericiţi. Ştiţi care este premisa corectă? Dumnezeu vrea să vă facă sfinţi. Asta schimbă totul, nu? Dar asta este scris pe agenda Sa de lucru. Cum produce Dumnezeu maturitate, sfinţenie şi asemănarea cu Cristos? În nici un caz fiind mereu fericiţi pentru că totul ne merge de minune. Ci atunci când ne conduce prin anumite dificultăţi, pentru ca problema, exact ca o bucată de cărbune din inima pământului, aflată sub presiune imensă să se transforme în diamant. Sau ca o un fir de nisip în trupul unei scoici, iritarea şi disconfortul produce o perlă. Dumnezeu caută să creeze bărbaţi şi femei ale căror vieţi, inimi şi caractere, analizate din interior, sunt diamante şi perle care reflectă parfumul lui Cristos. Asta e pe agenda Lui de lucru. Însă dacă noi credem că scopul lui Dumnezeu este să ne facă fericiţi suntem pe o altă frecvenţă decât pe cea a lui Dumnezeu, şi ajungem să fim dezamăgiţi, pentru că El doreşte ca noi să trecem prin experienţele prin care au trecut şi profeţii. Notaţi, vă rog, Geneza 50:20. Aici este principiul, iată ce învăţăm de la profeţi: este o lume căzută în păcat, viaţa nu este nici dreaptă nici sigură, însă Iosif a interpretat altfel răul atunci când le-a spus fraţilor săi:

 Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

Motivele voastre au fost rele, voi înşivă sunteţi răi, aţi păcătuit, unii dintre voi au vrut să mă ucidă, alţii m-au vândut ca sclav, Potifar şi soţia lui mi-au făcut rău, brutarul nici măcar nu şi-a mai adus aminte de numele meu… Toate aceste lucruri care mi s-au întâmplat par că au venit de la cel rău, dar au fost permise de Dumnezeu. El domneşte, El este Atoateştiutor, este Atotputernic şi dacă observaţi textul este şi plin de compasiune. Literalmente acest cuvânt semnifică ceva ce vine din inima lui Dumnezeu, atunci când te vede îngenuncheat vrea să îţi vină în ajutor şi să te salveze. El te iubeşte. Dumnezeu, în milostivirea şi harul Său a menit totul spre bine pentru că a dorit să elibereze acest popor. El a dorit ca naţiunea lui Israel să fie un mic incubator ca să supravieţuiască până azi. Iar felul în care a făcut acest lucru este că m-a trimis pe mine. Ştia că va veni o mare foamete, ştia foarte bine ce voia să facă, şi-a amintit de promisiunile pe care i le făcuse lui Abraham, aşa că  m-a trimis pe mine aici pentru ca atunci când lucrurile se vor întâmpla eu să fiu cel de-al doilea om ca funcţie din lume, şi să pot, prin urmare să port de grijă poporului lui Dumnezeu.

Ceilalţi nu au puterea de a-ţi distruge viaţa. Împrejurările nu au puterea de a-ţi distruge viaţa. Singurul lucru care te poate distruge este să te îndoieşti că Dumnezeu este bun, că El domneşte şi că El rămâne credincios promisiunilor pe care le-a făcut.

Prin urmare, Iacov ne îndeamnă să învăţăm mai întâi lecţia de la fermier: în viaţă există anotimpuri. Răbdare, aşteptare, răbdare până ce vezi că iese la iveală ceea ce are de gând Dumnezeu să facă. Nu care cumva să rataţi aceasta!

În al doilea rând: învăţaţi lecţia profeţilor. Chiar şi atunci când viaţa este incorectă şi nedreaptă, nu te lăsa păcălit că Dumnezeu te-a părăsit. Dacă te-a părăsit pe tine înseamnă că i-a părăsit şi pe Daniel, Ieremia, Iosif, Ilie, Pavel. Ştie cineva cumva cum au murit unsprezece din cei doisprezece apostoli? Au fost martirizaţi. Şi singurul care a fost lăsat în viaţă a fost izolat pe o insulă şi a scris Apocalipsa pentru noi. Evanghelia prosperităţii nu este în concordanţă cu Noul Testament. Nu i-a folosit nici lui Pavel, nici lui Iacov. Dacă ar fi să-i întrebăm pe fiecare, ne-ar spune că l-au urmat pe Isus şi că au fost ucişi. Mă gândeam la un alt titlu inspirat pentru o carte „Cum să umbli cu Dumnezeu şi să mori tânăr”. Ştiţi cum au făcut-o? Istoria Bisericii ne spune că Petru nu a murit cu atitudinea că Dumnezeu îl părăsise. Petru a cerut să fie crucificat cu capul în jos pentru că s-a simţit nevrednic să fie răstignit în acelaşi fel cu Domnul. Pavel avea să înțeleagă că nu contează să fii fericit la modul frivol, nu contează circumstanţele; în Filipeni capitolul 3 spune:  în ceea ce mă priveşte, am şi uitat ce am lăsat în urmă, eu alerg înainte, vreau să apuc, în sensul de a câştiga, sau de a obţine, lucrul la care m-a chemat Dumnezeu. Adică ce vreau să fac? Doresc să-l cunosc. Vreau să experimentez puterea învierii şi să iau parte la suferinţele Lui. Nu vei fi mai aproape de Dumnezeu, nu vei avea parte de mai multă intimitate cu El, Dumnezeu nu-ţi va vorbi niciodată mai tare sau mai limpede ca atunci când eşti în suferinţă, când ai nevoie de El.                 Atunci când plăcerea sexuală, mâncarea, excursiile, banii şi posesiunile şi casele, indiferent cât de elegante ar fi ele, toate privite prin prisma potrivită, nu vă pot elibera, Isus spune „Eu voi fi alături de tine!”

Cea de-a treia lecţie pe care o învăţăm este lecţia pe care ne-o predă Iov. Ni se porunceşte să perseverăm chiar şi atunci când nu înţelegem de ce permite Dumnezeu asemenea necazuri în viaţa noastră. Observaţi că se face trecerea de la răbdare, la îndelunga răbdare şi la perseverenţă. Imaginea care îmi vine când mă gândesc la Iov este că răbdarea are un fitil foarte lung. Însă în cazul lui Iov nu este vorba doar de răbdare ci de perseverenţă. Perseverenţa înseamnă să stai neclintit sub presiune. Când aud cuvântul „perseverenţă” mă gândesc la un bagaj ce cântăreşte foarte greu. Iar persoana poartă sacul acesta foarte greu pe umerii săi, iar pe el scrie „stres”, „presiune”, „cerinţele vieţii”. Dacă pui greutate pe umerii oamenilor, mulţi simt că se prăbuşesc. Unii însă se gândesc: căsnicia aceasta merge prost, situaţia financiară este delicată, în biserică nu e deloc plăcut, însă voi fi tare astăzi! Astăzi nu voi ceda! Chiar dacă doare, astăzi voi fi tare. Şi uite aşa perseverează, şi iar perseverează, fac vreo trei ture cu greutatea în spate, mai înaintează un pic în ciuda faptului că simt arsuri în picioare, dar li se întăreşte inima, şi fac lucrul acesta încă vreo şase luni… Ştiţi ce se întâmplă? Pot purta acea greutate şi să nu se întâmple nimic, pentru că balastul atârnă la fel de greu, dar persoana de sub greutate devine mai puternică. V-a trecut vreodată prin minte că poate nu face parte din planul lui Dumnezeu să vă elibereze din situaţia dificilă, dar că vrea să vă elibereze prin ea? Nu că e în concordanţă cu ce spune Biblia?

Să-l luăm, spre exemplu pe apostolul Pavel. El avea suficientă credinţă. Avea o viaţă de rugăciune foarte bine pusă la punct. El i-a cerut lui Dumnezeu în mai multe rânduri să îndepărteze necazul, să ia de la el spinul din carnea sa. Nu ştim exact despre ce era vorba, dar trebuie să fi fost ceva la modul fizic care îl deranja teribil. Ce a răspuns Dumnezeu? NU! Dacă ar fi participat la vreo şedinţă din zilele noastre i s-ar fi spus: Pavele, nu ai suficientă credinţă. Asta e problema la tine. Dacă ai crede cu adevărat în Dumnezeu… Însă nu. Voia lui Dumnezeu pentru această situaţie a fost ca el să nu fie eliberat. Apoi în 2 Corinteni 12 explică şi de ce:  „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”

Voi face o lucrare în sufletul tău. Tu doar perseverează. Dă-mi voie să te întăresc, să fac mai puternic omul interior. Puterea mea este făcută desăvârşită în slăbiciunea şi suferinţa ta. De fapt aflăm că a primit acel spin pentru că a avut o revelaţie şi a văzut cine este Dumnezeu şi ce făcuse încât i-ar fi fost cu neputinţă să fie arogant. Iar Pavel a fost ţinut într-un fel de dependenţă de această suferinţă. Este posibil ca Dumnezeu să dorească să facă ceva minunat în tine şi prin tine. Şi astfel te-a ales, nu pentru că ai fost rău ci pentru că ai fost bun şi ştie că poate conta pe tine în această privinţă. Îţi permite să înduri prin suferinţa cauzată de relaţia ta, sau de problema de sănătate sau de cutare situaţie delicată.  În această suferinţă harul Său îţi va fi de ajuns. Iar într-o bună zi vei putea spune:  De aceea simt plăcere (sau mă voi bucura) în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

Aceasta este lecţia pe care ne-o dă Iov, nu? Perseverează şi nu te opri din a persevera. De ce? Pentru că planul lui Dumnezeu lucrează chiar şi când nu-l vedem sau înţelegem. Ştia Iov ce se petrecea de fapt? Habar n-avea, iar prietenii lui nu aveau voie să-l ajute. Dar îl cunoştea pe Dumnezeu. Uneori se întâmplă să fii încercat de situaţii dificile chiar dacă eşti creştin şi îl iubeşti pe Dumnezeu. Se poate întâmpla uneori în viaţa fiecărui credincios. Şi atunci te rogi, ştii prea bine că nu făcuseşi nici un păcat, sau cel puţin nu ceva de care să-ţi dai seama. Şi te gândeşti că totuşi poate că este vorba de un păcat şi îl întrebi pe Dumnezeu, şi te rogi şi mărturiseşti. Îţi analizezi viaţa şi îţi dai seama că ai umblat mereu cu Domnul, ai stat în ascultare faţă de ceea ce ştiai, ai simţit cum te întâlneşti cu Domul, că îl cinsteşti cu viaţa ta şi că vrei să te laşi folosit de El, dar viaţa ta este nespus de grea, şi continui să te rogi şi aştepţi ca norii să se risipească, dar nici vorbă de aşa ceva, dimpotrivă, e din ce în ce mai greu. Şi după ce ai strigat spre Domnul îndelung, la un moment dat te pui în faţa Lui şi pur şi simplu începi să plângi. Nu mai pricepi nimic. Însă în vremuri de astea Domnul nu are altceva să-ţi spună decât: perseverează! Chiar dacă nu înţelegi.

Recapitulăm: avem de învăţat o lecţie de la agricultor, una de la profeţi şi una de la Iov. Iar aplicaţia de aici este că ni se porunceşte să demonstrăm cele învăţate. Cum ne demonstrăm răbdarea? Ni se porunceşte să ne demonstrăm răbdarea şi perseverenţa ţinându-ne de cuvântul pe care îl dăm şi de jurămintele pe care le facem. Aţi observat ce scrie în versetul 12?

 Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.

Dacă aţi făcut un jurământ lui Dumnezeu împliniţi-l. Dacă aţi făcut un jurământ faţă de partenerul de căsătorie ţineţi-vă de promisiune. Dacă le-aţi promis ceva copiilor, bisericii sau oricui altcuiva, ţineţi-vă promisiunea. Psalm 15:4 spune:

El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.

Acesta este felul de om care va intra în Templul lui Dumnezeu, va păşi pe muntele sfânt şi va fi cinstit de Domnul.

O să mă întrebaţi dacă ţinerea promisiunii se referă şi la situaţiile unice, cum ar fi imoralitatea din cadrul căsătoriei, sau dacă bisericile o iau pe o cale greşită din punct de vedere al doctrinei sau lucruri disfuncţionale care dacă vi le-a făcut cineva Dumnezeu vă poate elibera? Da! Trăim într-o lume a excepţiilor, dacă luăm lupa. Trăim într-o lume în care dacă nu e adulter sunt fleacuri, drept pentru care vrem să divorţăm pe motiv că suntem nefericiţi. Ţineţi-vă promisiunile până ce Dumnezeu vă spune ce doreşte să faceţi în continuare. Iar dacă vă comunică ceea ce vrea să faceţi puneţi mâna pe Biblie şi verificaţi dacă informaţia primită este în concordanţă cu Cartea Sfântă. Nu vă gândiţi că e voia lui Dumnezeu pentru că aşa aţi simţit voi, sau pentru că vreun creştin, vreun lider sau pastor au spus că ar fi ok. Sunt prea mulţi pastori şi lideri care spun lucruri nebiblice pentru a justifica imoralitatea în care se găseşte biserica lor. Iar acest lucru trebuie să înceteze. Şi va înceta dacă tu şi cu mine ne vom opune.

 „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”

Din acest plan fac parte și momentele când va trebui să aștepți cu răbdare. Parte a acestui plan înseamnă că uneori va trebui să te comporți ca un profet și să spui răspicat ce nu este corect, drept, ce nu merge și să nu renunți. Iar acest plan conține și momente când va trebui să perseverezi chiar dacă nu înțelegi de ce face Dumnezeu ceea ce face. Iar tu va trebui să ai încredere în inima Sa pentru că nu-i vezi mâinile mișcându-se. Însă vreau să vă amintesc că nu au fost puse pe masă toate cărțile. Încă nu au fost trase toate cărțile vieții tale pe care se văd scopurile Sale. Știți cam cum se întâmplă la partidele de poker din cadrul emisiunilor sportive: uneori se pare că unul din jucători va pierde, dar mai e de tras ultima carte, care poate schimba soarta jocului. Dumnezeu mai are o carte pentru viața ta care încă nu a fost trasă. Nu renunța!

Când războiul punea Anglia în postura de a pierde, Winston Churchill a ținut un discurs foarte scurt dar plin de semnificații: „Să nu renunţaţi niciodată! Niciodată, niciodată, niciodată, dar absolut niciodată să nu renunţaţi!” Iar Anglia a răspuns la chemare.

 

 Acesta este cuvântul lui Dumnezeu pentru unii dintre voi: niciodată să nu renunţaţi!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/119980/5-de-ce-schimbarea-peisajului-rareori-ne-ofera-o-priveliste-mai-frumoasa