Cu glasul blând şi rugător
Autor: Ica Dragoi
Album: Legamant
Categorie: Evanghelizare
Cu glasul blând şi rugător,
Te cheamă azi un Salvator.
Isus Hristos blândul Păstor,
Cel ce dă viaţă tuturor.

Te cheamă-n turma Lui să stai,
Viaţa ta Lui să-i predai.
Grăbeşte, vino, ce mai stai,
Vei moşteni în al Său rai.

Nu amâna, vino voios,
Ascultă glasul lui Hristos,
Vino la cruce bucuros,
Cu El ai viitor frumos.

Ai stat destul nepăsător,
O, fiu pierdut, risipitor,
Vino la Domnul domnilor,
La marele Mântuitor!

Te cheamă astăzi Dumnezeu,
Vino la Mine, fiul Meu!
Si fericit vei fi mereu,
Cu pace în sufletul tău.

Acum să vii, azi eşti chemat,
Grăbeşte ca să fii salvat,
Vino acum neîntârziat,
Caci Isus Te-a răscumpărat.
Amin

Ica Drăgoi
10 ianuarie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/119039/cu-glasul-bland-si-rugator