Bobotează

Și-au dat coate iarăși chiorii,
Cu o iuțime ca de iazmă,
De s-au prins de gât și babe,
Pentru-o sticlă de aghiazmă.

Cu vreun ceas mai înainte,
Toți pofteau la sfânta miasmă,
Și s-au înjurat creștinii,
Lângă vadra cu aghiazmă.

La un semn de tâmplă, bate,
Pofta-n suflet ca de spasmă,
Iar un maraton de sticle,
Se îmbată cu aghiazmă.

Și sfințenia se-aruncă,
În butoaie pentr-o zi,
Ca de mâine-n cui să-atârne,
Pân’ la anu- a sforăi...

Și se îmbată-n amăgire,
Cu o litră sau cu două,
Și tradiția, și omul,
Fiind mahmure, amândouă.

Iarăși circulă minunea,
Unei ape noi, sfințite,
Ca apoi să stea pe rafturi,
Printre sticle prăfuite.

Și mi-e milă, și mă doare,
Că am chiori și eu acasă,
Că-s loviți mereu în tâmple,
De-o orbire păcătoasă.

Și mă-nghesuie oftatul,
Ca trezirea la apel,
Când în gând citesc lozinca ;
,, Știi, și tu erai la fel…. ‚’’

Viorel Balcan 6 ianuarie 2014