S-a scris, cu mult tuș pe hârtie,
Ce-ar fi lucrat, Isus și Ioan,
În tinerețe și-n pruncie,
Pân' la botezul în Iordan...

De Ioan, Cuvântul zice scurt:
Fiind chemat ca nazireu,
A locuit într-un deșert,
Unde-i vorbise Dumnezeu.

În duhul și-n puterea lui Ilie,
Lui Isus înainte-mergător,
Inimi Îi pregătea, ducând solie
Despre iertarea păcatelor.

Pentru cei cu vagi religii
Rămâne-un mare secret:
Ce-a făcut, două decenii,
Isus Cristos, în Nazaret?

Mereu apar noi teorii:
C-ar fi ucenicit departe,
În India, pe la fachiri..
Acestea-s iluzii deșarte.

Trei zile, fără a călători,
Având ani-numai o duzină-
A discutat cu cărturarii,
Puteau magii să-I „dea lumină”?

Timp de cam douăzeci de ani,
A deprins arta de tâmplar,
De a fi Om între oameni,
Supus, smerit și plin de Har.

O taină-a răsărit, un crez,
Când la treizeci de ani, ca-n Lege
Și-ncepe slujba-prin botez,
Ca Mare Preot, Profet, Rege.

Ioan nu-ndrăznea a-L boteza
Pe Cel fără păcat sau greș,
În slujbă, pentru-a-L consacra,
Era nevoie de botez....

Dar, la Iordan, s-a deschis cerul:
„Acesta este Fiul Meu
În care Îmi găsesc plăcerea!”
I-a grăit Tatăl Dumnezeu.

Și Duhul Sfânt, ca porumbel,
Cu ungere și plinătate,
S-a coborât, stând peste El,
Pentru a-L umple mai departe.

L-a prezentat lui Israel,
Ioan, pe Mesia, prin botez,
Discipoli L-au urmat pe El,
Deși, întâi, El i-a ales.

După Iordan, scrie-n Cuvânt,
Duhul L-a dus în pustiu loc:
După botezul cu Duh Sfânt,
Urmează încercări de foc.

Botezul Divin-un mister-
Ce a rodit în Viața Sfântă
Prin Cruce, ne-a deschis în cer
Cărare spre cortul de Nuntă.

Amin!