Fii bun şi iertător
Autor: Ica Dragoi
Album: Legamant
Categorie: Slujire
Fii bun şi iertător în viaţă,
Fii plin de dragoste mereu,
Şi-n fiecare dimineaţă,
Închină-te lui Dumnezeu.

Fii bucuros în orice vreme,
Cu Domnu-n inimă şi gând,
Fii curajos şi nu te teme,
Mărturiseşte-L orişicând.

Fii plin de milă şi ajută,
Nu-ntoarce spatele nicicând,
Tu glasul Domnului ascultă,
Să-L ai în inimă şi gând.

Fii răbdător plin de iubire,
Cuvinte bune să rosteşti,
Gata să fii pentru slujire,
De tot ce-i rău să te fereşti.

Fii plin de râvnă pentru Domnul,
Să creşti mereu în orice zi,
Fii treaz să nu te fure somnul,
Stai lângă Domnul orice-ar fi.
Amin

Ica Drăgoi
3 ianuarie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118665/fii-bun-si-iertator