Cele mai trainice ziduri
Autor: Cornel Jigau
Album: E greu sa fii prieten cu un sfânt
Categorie: Trezire si veghere
Cele mai trainice ziduri

Cele mai trainice ziduri,
Nu sunt cele din fier sau beton,
Nici barierele culturale,
Ci barierele confesionale.
Ne simţim atât de bine în incinta lor,
Încât am uitat de Mântuitor!

Orice zid poate fi dărâmat,
Dar cu barierele confecţionate din idei,
E mai greu,
Căci omul ridică ideea
La statutul de dumnezeu!

Oamenii nu se mai închină
Unor dumnezei din lemn sau din piatră,
Căci astăzi omul,
Nu mai face focul pe vatră,
Omul de azi e mult mai stilat,
Căci televizorul l-a civilizat!

Atinge-te doar de dumnezeul confesional
Şi vei avea un război fără egal,
Iar pacea se obţine prin compromis,
Dacă întinzi mâna peste abis!

Dărâmă Doamne, zidurile
Din mintea noastră,
Spulberă viţeii de aur
Ce ni i-am ridicat,
Sădeşte în noi un cuget curat,
Ca numai Ţie să ne închinăm
Şi doar pe Tine să Te lăudăm!

14.12.2013
Cornel Jigău
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118529/cele-mai-trainice-ziduri