Viața
Autor: Pop Dina Emilia
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Viața întreagă e o scenă,
Cu diverșii ei actori.
Alții au de plâns în piesă,
Alții râd când ceilalți plâng.
Dar, cu toate astea, în urmă,
Doar cortina se mai vede,
Că ea cade în urmă tare
Peste toți actorii la fel.

Unii, în piesa asta mare,
Au de construit palate,
Alții vor a le urni.
Unii au de dăruit la alții,
Alții au a se zgârci.
Dar prin toată lupta mare,
Cade iar cortina-n urmă
Și îți cere socoteală.

Nu știu acuma dacă știți,
Dar vă spun eu dezlegarea:
Căci actorii suntem noi,
Iar regizorul este Domnul,
Iar cortina e finalul.

Dacă a căzut cortina,
Ai sfârșit tu viața ta.
Dar întreabă-te acuma:
Care este rolul tău în toată piesa?
Dacă-i bun sau l-ai schimba?

Căci finalul e la suflet,
El singur primește premiu:
Ori în veșnicii cu Domnul,
Ori în foc cu înșelătorul.

Deci ia seama și gândește,
Cântărește, prețuiește,
Joacă bine în piesa mare,
Căci e singura ta șansă
Ca să ai pe veci salvare.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118207/viata