De naşterea Domnului
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Nasteri
Categorie: Diverse

De naşterea Domnului doresc să fiu
Cu o treaptă mai sus în credinţă
Credinţa îmi spune căcii sînt un fiu
Şi cu Domnul Isus am orcând biruinţă.

La acea sărbătoare aş vrea să nu mai am
Pofte fireşti pentru mâncăruri cât mai alese
Mi ajunge cum altă dată mă îndopam
Şi eram obsedat de belşugul de pe mese.

Aş vrea să fiu plin de al Tău Cuvânt
Şi lauda Ta s-o am mereu în suflet
Şi să primesc daruri de la Duhul Sfânt
Şi să mă rog mai mult pentru al meu umblet.

De naşterea Domnului aş vrea să fiu
Mai aproape de Bunul Dumnezeu
Şi pe cei dragi mai credincioşi să-i ştiu
Şi să alerg prin credinţă fără să-mi fie greu.

Doresc ca gândul meu să fie plin de Cuvânt
Şi cugetul meu să mestece Ştiinţa Lui Divină
Şi nimic să nu mă ţină legat de pământ
Şi în întuneric să nu duc lipsă de lumină.

Să am din plin belşugul cel duhovnicesc
Ca viaţa să-mi fie mereu ca o cântare
Şi să trăiesc puternic în harul cel ceresc
Aşa doresc să fiu la această sărbătoare.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118093/de-nasterea-domnului