Fizica cuantică și logica
Autor: Greg Koukl
Album: Diverse
Categorie: Controverse

Există o controversă despre cum fizica cuantică influenţează dovezile în favoarea existenţei lui Dumnezeu. Potrivit unora, ceea ce am învăţat în mecanica cuantică pare să discrediteze legile logicii, iar dacă le folosim în scopul de a aduce argumente pentru existenţa lui Dumnezeu şi acestea nu sunt chiar atât de demne de încredere, rezultă că nici argumentele noastre nu sunt demne de încredere.

Câteva precizări aici: în primul rând, este îndeajuns ca cineva să rostească expresia "fizică cuantică" pentru a pune pe fugă aproape pe oricine, deoarece este aici un fel de limbaj cu o mare putere de convingere, care poartă numele "blindig with science" şi care semnifică de fapt că, dacă folosești o terminologie suficient de complicată ştiinţific cu privire la o idee dintr-un domeniu, cu cât este mai sofisticată şi mai lipsită de claritate pentru nespecialiştii din acel domeniu, cu atât eşti mai convingător.

Aceasta ar suna cam aşa: "Frate, tipul ăsta trebuie că are dreptate, deoarece ştie atât de multe lucruri complicate despre acest subiect încât eu nici măcar nu înţeleg."

Aceasta ne spune totuşi că trebuie sa fim capabili să identificăm astfel de situaţii: numai pentru că o mulţime de argumente ştiinţifice ne sunt aruncate în faţă, nu înseamnă neapărat că şi concluziile lor sunt adevărate, mai ales în cazul în care nu cunoaştem detaliile. Nu putem doar să credem ce ni se spune, fara să ni se şi aducă dovezi.

În al doilea rând, fiind vorba de fizica cuantică, aşa cum mulţi fizicieni cuantici au spus, aproape nimeni nu o înţelege: este nefamiliară, neobişnuită, ciudată, ceea ce înseamnă - prin faptul că ei înşişi recunosc acest lucru - că trebuie să fim atenţi atunci când facem ipoteze dogmatice despre interpretările pe care unii le dau ecuaţiilor din acest domeniu. De fapt, sunt aproximativ zece interpretări posibile ale ecuaţiilor fizicii cuantice, care reprezintă felul în care acestea încearcă să descrie realitatea. Una însă dintre ele, aşa-numita interpretare Copenhaga, pune la îndoială – dacă am înţeles bine - legile logicii. Aceasta poate fi una dintre interpretări, dar nu singura care este acceptată.

Dar există o problemă mai adâncă: ridicând obiecţii împotriva legilor logicii, legi prin care verificăm alte lucruri, ca de exemplu existenţa lui Dumnezeu, se pun la îndoială aceleasi legi ale logicii prin care putem verifica orice alt lucru, chiar şi fizica cuantică. 

Aş vrea să vă gândiţi puţin la aceasta: una dintre legile logicii este legea indentitaţii - A este egal cu A sau, cu alte cuvinte, un lucru sau un subiect este el însuşi şi nu unul diferit, un lucru / subiect este identic sieşi. Acum, această remarcă ni se pare aşa de evidentă încât ne-am putea întreba "De ce mai trebuie sa menţionăm un astfel de lucru?" Dar vă rog să observaţi ceea ce face aceasta pentru noi. Înseamnă că, atunci când vorbim despre un lucru particular, acel lucru este distinct de orice alt lucru; ne dă posibilitatea de a individualiza lucrurile. De asemenea, această lege a identitaţii nu se aplică unui domeniu specific, ci în general. Dacă această lege nu s-ar aplica, n-am putea ştii niciodată despre ce vorbim, pentru că obiectul despre care vorbim nu este "fix", ci ar putea lua, tot timpul, forma diferitelor altor lucruri. Ceea ce înseamnă mai departe că, dacă legile logicii nu se aplică - în virtutea fizicii cuantice, nici măcar nu putem vorbi de fizica cuantică, deoarece aceasta nu este neapărat un subiect bine definit, ci s-ar putea ca acum să fie unul, iar mai târziu să fie altul.

Aveţi în vedere, de asemenea, legea non-contradicţiei: A nu poate fi non-A în acelaşi timp şi în acelaşi fel. Dacă se aplică această lege la, să zicem, Dumnezeu: Dumnezeu nu poate fi şi personal şi impersonal. El este fie personal, fie impersonal; nu poate fi nimic între cele două posibilităţi, conform unei a treia legi a logicii, numită legea mijlocului exclus (A sau non-A, şi nimic între cele două).

Tot aşa am putea aplica aceste legi fizicii cuantice: dacă vrem să spunem că fizica cuantică este adevărată cu privire la faptul ca legile logicii nu se aplică, atunci acestea din urmă nu se aplică nici la legile fizicii, ceea ce înseamnă că afirmăm în egală masură că legile fizicii nu sunt adevărate și că ele sunt adevărate.

Aceasta ar duce la un haos total. Cunoaşterea ar deveni imposibilă dacă legile logicii nu se aplică, si dacă nu se aplică atunci subminează chiar fizica cuantică.

Aşadar, cred că acesta este un efort în zadar, dar este genul de situaţie care îi pune în dubiu pe creştini atunci când persoane agile cu mult a vorbărie religioasa, încearcă să susţină punctul lor de vedere teistic și argumentele lor teistice pe baza unei sofisticate înţelegeri a fizicii cuantice, nici măcar nedânu-şi seama că argumentele lor le subminează propriile opinii.

În conluzie, acesta este un caz clasic de sinucidere (în gândire).

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/118068/fizica-cuantica-si-logica